UE vrea şefia FMI

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un european este mai în măsură să se ocupe de un subiect atât de sensibil decât ar face-o un asiatic sau un sud-american.

Cu ieşirea lui Dominique Strauss-Kahn din joc, partida de şah pentru desemnarea succesorului la conducerea Fondului Monetar Internaţional se anunţă extrem de delicată. Nu pentru că el ar fi de neînlocuit. În ciuda unui bilanţ de o calitate incontestabilă şi a unor competenţe recunoscute în gestionarea situaţiilor de criză, alte persoane, la fel de capabile, pot prelua ştafeta. FMI, care a fost multă vreme absent, nu a redevenit salvatorul lumii numai datorită talentelor directorului său general; a fost plasat în centrul jocului în urma unor evenimente excepţionale, primul fiind criza financiară din 2008, şi care a atras după sine criza monedei euro.

Având în vedere că euro are încă probleme, este de înţeles voinţa europenilor de a păstra cu orice preţ postul pentru unul dintre reprezentanţii ei. Salvarea Greciei şi, în general, criza monedei unice vor ocupa aproape în întregime timpul viitorului şef al FMI. Asistenţa tehnică şi financiară a instituţiei este indispensabilă pentru a trata acest dosar complex, care depăşeşte cu mult cadrul Europei. Deoarece, în ciuda afirmaţiilor categorice ale câtorva piromani, nimeni nu poate măsura consecinţele pe care le-ar putea avea destrămarea zonei euro asupra restului economiei mondiale. Situaţia necesită o cunoaştere aprofundată a mecanismelor comunitare şi o înţelegere perfectă a subtilităţilor politice locale.

Fără nicio ofensă, un european este mai în măsură să se ocupe de un subiect atât de sensibil decât ar face-o un asiatic sau un sud-american. Şi nu este un mare secret faptul că profilul lui Christine Lagarde - familiarizată cu acest subiect şi cu multe altele care implică Fondul - se potriveşte perfect în acest cadru.

Va veni mai târziu şi vremea în care, aşa cum s-a promis, reprezentantul unei ţări emergente va avea acces la cea mai înaltă funcţie din FMI.
Mondializarea economiei şi schimbările în curs ale raporturilor de forţă justifică această predare de ştafetă, ceea ce va atrage după sine faptul că unele mari puteri, precum China, vor înceta să joace solo şi se vor preocupa şi de restul lumii. Dar, pe moment, trebuie găsită o soluţie de urgenţă. 

Mai multe pentru tine:
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online