UE s-ar putea implica mai mult în Irak

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un document intern al Uniunii Europene, iniţiat de Franţa, are în vedere implicarea mai mare a UE în stabilizarea Irakului, mai ales în domeniul consolidării sistemului juridic şi de

Un document intern al Uniunii Europene, iniţiat de Franţa, are în vedere implicarea mai mare a UE în stabilizarea Irakului, mai ales în domeniul consolidării sistemului juridic şi de securitate, scrie „Financial Times Deutschland“.

„Interesul nostru comun este să contribuim la succesul din Irak“, se arată în documentul confidenţial iniţiat de preşedinţia franceză a UE şi discutat de cei 27 de miniştri de Externe care s-au reunit în cadru informal luni, la Marsillia.

Gestul ar reprezenta „o întoarcere cu 180 de grade“ a politicii externe a UE şi „un cadou de învestitură“ pentru preşedintele ales al Americii, Barack Obama, comentează publicaţia. Ezitarea de până acum a Franţei şi a Germaniei de a se implica în acest război şi opoziţia fermă faţă de SUA în cadrul ONU au înveninat atmosfera dintre Berlin, Paris şi Washington.

Acordul SUA-Irak, respins de imamii şiiţi

Mandatul ONU pentru forţa multinaţională din Irak expiră în decembrie. Administraţia Bush se află în negocieri cu Irakul pentru un acord care să legitimeze statutul forţelor americane şi să prelungească menţinerea trupelor până în 2011.

SUA au remis Irakului versiunea lor definitivă privind proiectul, indicând că au acceptat „mai multe“ amendamente propuse de Bagdad. Purtătorul de cuvânt al guvernului irakian, Ali al-Dabagh, a declarat că “atmosfera este pozitivă”, însă mai mulţi imami şiiţi din Irak au respins, ieri, proiectul.

Prezenţa României va fi negociată

Prezenţa trupelor române urmează a fi negociată, după cum a declarat ministrul Apărării, Teodor Meleşcanu.  “Guvernul irakian urmează să facă o cerere pe care să ne-o adreseze şi nouă şi altora în legătură cu dorinţa de a continua sau nu prezenţa militarilor în Irak şi mai ales cu misiunile pe care forţele României şi ale altor state le vor avea“, a afirmat Meleşcanu, citat de NewsIn.

Militarii britanici vor părăsi Irakul până la jumătatea lui 2009, transmite Sky News. Bulgaria a anunţat recent că îşi retrage contingentul militar înainte de sfârşitul anului, în timp ce Polonia şi-a retras trupele luna trecută.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai