Ucraina solicită bombe americane cu submuniție pentru a le adapta la drone

0
Publicat:

Ucraina şi-a extins cererea de bombe cu fragmentaţie controversate din partea Statelor Unite pentru a include o armă ale cărei submuniţii doreşte să le lanseze din drone împotriva forţelor ruse, spun doi membri ai Congresului american.

FOTO Wikipedia

Kievul le-a solicitat unor membri ai Congresului să facă presiuni asupra Casei Albe pentru a aproba trimiterea acestor arme, însă nu este deloc sigur că administraţia Biden îşi va da acordul, transmite agenția de presă Reuters, preluată de Agerpres.

Muniţiile cu fragmentaţie, interzise de peste 120 de state, eliberează un mare număr de bombe mai mici care pot ucide la întâmplare pe o mare suprafaţă, punând în pericol civilii, notează Reuters.

Potrivit democraţilor Jason Crow şi Adam Smith, membri în Comisia pentru serviciile armate a Camerei Reprezentanţilor, Ucraina solicită bombe MK-20, ale căror submuniţii să le lanseze din drone.

Această solicitare se adaugă celei pentru obuze de artilerie de 155 mm cu fragmentaţie pe care Ucraina le-a cerut deja, precizează ei.

Potrivit acestora, oficiali ucraineni le-au solicitat deja la Conferinţa de Securitate de la Munchen unor membri ai Congresului să facă presiuni pentru acordul Casei Albe.

Senatorul republican Lindsey Graham, care a participat la conferinţa de la Munchen, a confirmat această informație şi a spus că va da curs solicitării în această săptămână.

Ucraina speră că muniţiile cu fragmentaţie îi vor oferi un avantaj în lupta de uzură împotriva forţelor ruse.

Guvernul ucrainean a recunoscut public că doreşte muniţie americană cu fragmentaţie, însă despre solicitarea de MK-20 nu s-a mai vorbit până acum.

Ucraina vrea ca obuzele de artilerie - muniţii convenţionale îmbunătăţite cu utilizare duală (DPICM) - să oprească atacurile în „valuri umane” ale Rusiei pentru cucerirea oraşului Bahmut, explică Jason Crow şi Adam Smith.

Fiecare obuz de acest tip dispersează 88 de submuniţii. Bombele MK-20 sunt lansate din avion, se deschid în coborâre şi eliberează peste 240 de submuniţii în formă de săgeţi, precizează Reuters.

Armata ucraineană consideră că aceste submuniţii „au o mai bună capacitate de a străpunge blindajul” decât armele pe care le lansează acum din drone, spune Adam Smith.

Jason Crow, veteran al armatei americane, a afirmat că ar putea să sprijine livrarea de MK-20, dar cu cu asigurări din partea ucrainenilor că vor înlătura submuniţiile şi „vor folosi (MK-20) într-o utilizare fără fragmentaţie”.

Textron Systems Corporation a încetat să mai producă MK-20 în 2016, după ce Statele Uniteau oprit vânzările către Arabia Saudită. Însă un consilier din Congres a afirmat că există peste un milion de astfel de bombe în rezervele armatei americane.

Un tratat din 2008 care interzice fabricarea, folosirea şi depozitarea muniţiilor cu fragmentaţie a fost adoptat de 123 de ţări, printre care şi majoritatea membrilor NATO, însă Statele Unite, Rusia şi Ucraina nu au aderat la el.

O lege din 2009 interzice exportul de muniţii cu fragmentaţie cu rate de eşec mai mari de 1%, ceea ce acoperă practic tot arsenalul militar al Statelor Unite. Joe Biden poate ridica această interdicţie.

Atât forţele ucrainene, cât şi cele ruse au folosit astfel de arme de când Rusia a capturat pentru prima dată teritorii ucrainene în 2014.

Armata americană cheltuieşte peste 6 milioane de dolari anual pentru a dezafecta obuze de artilerie de 155 mm cu fragmentaţie şi alte muniţii vechi.

Livrarea de DCIPM ar atenua deficitul de alte obuze de 155 mm, a afirmat un consilier din Congresul american, potrivit căruia există un oarecare sprijin în Congres şi majoritatea republicanilor sunt „destul de receptivi” la cererile Ucrainei.

Potrivit Departamentului american de Stat, circa 174.000 de kilometri pătrați - aproape o treime - din teritoriul Ucrainei sunt contaminaţi cu mine terestre sau alte „rămăşiţe explozive din război”.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată