Turcia: 71 de foşti cadeţi condamnaţi pe viaţă după tentativa de puci din 2016 au fost eliberaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA-EFE

În total 71 de foşti elevi ai unor şcoli militare turce - condamnaţi la închisoare pe viaţă cu privire la o implicare în lovitura de stat eşiată din iulie 2016 - au fost eliberaţi, în urma unei hotărâri a Curţii de Casaţie, scrie miercuri presa turcă, relatează AFP.

În total 335 de elevi militari au fost arestaţi în urma puciului ratat împotriva preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan, urmat de epurări vaste în cadrul forţelor armate.

Încarceraţi, aceşti elevi au fost condamnaţi ulterior la închisoare pe viaţă.

Curtea de Casaţie turcă a casat marţi condamnarea a 116 dintre aceştia şi a dispus eliberarea a 71 de deţinuţi, confirmă AFP un avocat care urmăreşte dosarul îndeaproape, Cemil Cicek.

Recursuri ale celorlalţi foşti cadeţi încarceraţi sunt în curs.

Rudele lor protestează de ani de zile împotriva detenţiei acestora şi afirmă că aceşti elevi militari nu au niciun mijloc să se opună ordinelor primite.

”Ei au fost condamnaţi pe baza unor dosare goale. Nevinovăţia lor a fost în sfârşit dovedită, însă li s-au furat şase ani din viaţă”, declară AFP deputatul din opoziţie Ömer Faruk Gergerlioglu, care le evocă frecvent soarta, în Parlament.

Lovitura de stat eşuată din noaptea de 15 spre 16 iulie 2016 s-a soldat, în mod oficial, cu 251 de morţi - în afară de pucişti - şi peste 2.000 de răniţi.

Acest eveniment a condus la epurări de anvergură şi l-a determinat pe Erdogan să-şi lărgească puterea.

Tribunale au condamnat, până în prezent, 4.891 de persoane în legătură cu acest puci ratat.

Justiţia turcă a condamnat la închisoare pe viaţă 3.000 dintre aceste persoane, potrivit unor date oficiale.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune