Topul exportatorilor de armament greu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Producătorii de armament din SUA şi-au consolidat în ultimii ani dominaţia mondială în faţa Rusiei şi a Chinei, în timp ce Europa este în pierdere de viteză, potrivit Institutului Internaţional de Studii pentru Pace din Stockholm (SIPRI).

Raportul SIPRI, care acoperă cinci ani (2011-2015), arată că volumul comerţului cu arme grele la nivel mondial a crescut constant din 2001, după ce acesta scăzuse timp de douăzeci de ani. Pe partea exportatorilor de arme, SUA şi Rusia şi-au consolidat poziţiile de principali furnizori de echipament militar. 

O treime din exporturile globale de armament vin din Statele Unite, care au crescut cu 27%. America a vândut armament greu în special în Orientul Apropiat, regiune măcinată de conflicte. Clientul major al americanilor a fost Arabia Saudită, urmată de Emiratele Arabe Unite şi Turcia.

Un sfert din exporturile globale de armament vin din Rusia. Principalii clienţi ai ruşilor au fost India, China şi Vietnam. China, cu o creştere de 88% faţă de perioada 2006-2010, aproape şi-a dublat exporturile de armament.

Participând în procent de 6% la comerţul mondial cu arme, China ocupă momentan locul trei, în faţa Franţei, impunându-se ca producător major de arme pe piaţa mondială de specialitate. Expertul SIPRI Pieter Wezeman atribuie acest lucru creşterii calităţii armelor chinezeşti. În principal, echipamentele militare chinezeşti merg către Pakistan, Bangladesh şi Myanmar, notează DW. De asemenea, China încearcă să îşi adjudece inclusiv piaţa din Africa.

În Europa, ţări precum Franţa, Germania, Marea Britanie, Spania şi Italia şi-au adjudecat împreună, între 2011 şi 2015, o cincime din comerţul de arme la nivel mondial. Exporturile din Franţa au scăzut cu aproape 10 la sută. 

Exporturile germane au scăzut şi ele, chiar la jumătate. Unele state europene pur şi simplu nu au bani pentru armament scump, a explicat Wezeman. Acest lucru creşte presiunea asupra industriei de armament din Europa, avidă de găsirea unor pieţe noi. Germania încearcă în mod agresiv, să vândă arme atât în Orientul Mijlociu, cât şi în Asia, a remarcat expertul SIPRI.

Pe lista ţărilor importatoare de arme apare şi Mexicul, care, în ultimii cinci ani aproape şi-a triplat importurile de armament, în comparaţie cu intervalul 2006-2010. O consecinţă a războiului împotriva drogurilor.

Wezeman este de părere că Mexicul a investit masiv, printre altele, în vehicule blindate uşoare. „Vehiculele care oferă protecţie împotriva atacurilor cu arme de asalt şi mitraliere, dar nu şi împotriva atacurilor cu rachete“, precizează expertul SIPRI.

În Africa, jumătate din importurile de arme se concentrează în doar două state din nordul continentului, Maroc şi Algeria. Ambele ţări au, datorită situaţiei lor relativ bune din punct de vedere economic, suficiente fonduri pentru achiziţionarea de arme.

 Şi, explică expertul SIPRI, ambele ţări se uită cu mare suspiciune una la cealaltă. În general, Africa sub-sahariană este o piaţă nesemnificativă pentru arme grele, în ciuda numeroaselor conflicte îngheţate, motivul fiind economiile slab dezvoltate ale ţărilor din această regiune.

Cu toate acestea, Wezeman crede că o problemă constă şi în faptul că multe state din Africa, implicate fiind în misiuni de pace, îşi echipează necorespunzător soldaţii: "Aceste ţări nu investesc în arme care ar fi necesare pentru operaţiunile ONU, ci în alte arme pe care le cumpără mai mult pentru a dobândi prestigiu".

Mai multe pentru tine:
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Previziunea misticului Baba Vanga pentru 2026. Cât va ajunge să coste aurul în România?