Talibani dornici de pace?!
0Occidentul i-a extaziat pe talibani cu planurile sale de retragere din Afganistan. Regimul lui Hamid Karzai, instalat la Kabul, nu reprezintă pentru ei un adversar.
La Conferinţa Donatorilor pentru Afganistan, organizată marţi, la Kabul, s-a decis ca până în 2014 controlul militar asupra întregii ţări să fie predată forţelor de de securitate afgane. Nu este data definitivă a retragerii trupelor Alianţei Nord Atlantice. Însă, pentru talibani, acest plan de retragere din Afganistan trimite un singur semnal: occidentalii vor să plece de acolo cât de repede posibil. Desigur, această constatare se potriveşte mai ales opiniei publice din Occident, obosită de atâta război şi care se va linişti cu gândul la planul de retragere din Afganistan. Cu siguranţă, retragerea nu are de-a face absolut deloc - ca să rămânem realişti - cu satisfacerea imediată a nevoilor (n.r.- de securitate şi stabilitate) statului afgan.
În acest context, apelul ministrului german de Externe, Guido Westerwelle, adresat conducerii afgane, că trebuie să facă „paşi foarte concreţi" în combaterea corupţiei şi a traficului cu droguri, pare, în contextul unui regim dual ca acela al lui Karzai, conversaţie de dragul conversaţiei. Pare doar un deziderat, mai ales, dacă ne gândim că Westerwelle vede ca premisă pentru „stabilitatea şi întoarcerea la o pace de durată" în zonă incluziunea socială a insurgenţilor talibani. Aceştia din urmă nu au condiţiile necesare să predea armele şi să devină parteneri constructivi în restabilirea climatului de pace, aşa cum îl văd vesticii. Dimpotrivă, acum, talibanii se văd din punct de vedere militar şi ideologic mai victorioşi ca niciodată.
Cât de tare îi încurajează pe extremiştii islamişti anunţul unei date exacte a retragerii din ţara lor, ar fi trebuit să fi învăţat ministrul german de Externe şi omologii din ţările NATO, din experienţa avută cu Irakul. După ani groaznici, ţara se afla pe drumul spre stabilitate - aceasta până când preşedintele Obama a anunţat, anul trecut, retragerea trupelor SUA până în 2011. De atunci, conducerea irakiană nu a ratat nicio ocazie să nu lase ţara să se dezvolte.