SUA și Europa investesc masiv în apărare, dar lumea nu mai luptă cu tancuri și avioane. Banii mulți nu înseamnă protecție mai bună

Creșterea bugetelor militare e evidentă. Dar direcția investițiilor ridică semne de întrebare, în contextul în care războiul – și afacerile din jurul lui – trec printr-o transformare radicală, scrie Financial Times.

Industria de Apărare pare să fi devenit noua vedetă a burselor. În ultimele săptămâni, acțiunile din domeniu au crescut alimentate de promisiuni politice și acorduri strategice: de la anunțul lui Donald Trump privind scutul antirachetă „Golden Dome”, până la noul pact de securitate Marea Britanie-UE, care ar deschide accesul companiilor britanice la un fond european de 150 de miliarde de euro.

În fundal însă, persistă o întrebare mai grea: încotro ne duce această goană după armament și securitate? Mai precis, dacă nu cumva tehnologia schimbă nu doar felul în care se poartă războaiele, ci și modul în care se construiește (și se vinde) apărarea.

În Statele Unite, bugetele pentru Apărare sunt de mult timp uriașe – cel mai mare capitol din cheltuielile federale. Sub Donald Trump, acestea au crescut și mai mult: președintele a solicitat un buget-record de 1.000 de miliarde de dolari pentru Apărare, aprobat recent cu greu în Camera Reprezentanților. China, al doilea mare jucător global, are deja cea mai mare flotă navală din lume. Iar Europa, confruntată cu o Rusie agresivă și cu o Americă tot mai imprevizibilă, pare hotărâtă să se înarmeze pe cont propriu.

Problema nu e doar cât se cheltuie – ci pe ce

Cea mai mare parte a acestor investiții merge spre echipamente clasice: avioane F-35, distrugătoare, submarine. Planul lui Trump pentru scutul antirachetă pare desprins din arhiva „Războiul Stelelor” a lui Reagan. Iar în tot acest timp, în Ucraina, războiul e rescris cu drone ieftine, bombe printate 3D și atacuri cibernetice coordonate din camere de cămin sau garaje de start-up.

Erik Prince, fostul membru Navy SEAL care a fondat controversata companie militară privată Blackwater, remarca recent că „viteza cu care se transformă războiul e comparabilă doar cu momentul în care Ginghis Han a pus scărițe pe cai”. Atacurile cu drone ghidate prin software au distrus tancuri rusești cu un cost de doar câteva mii de dolari, în timp ce rachetele americane Javelin – de 150.000 de dolari bucata – au fost bruiate de hackeri în câteva săptămâni.

„Microsoft-ificarea războiului”

Asistăm la un fenomen pe care unii analiști îl numesc „deflație tehnologică în război”. Un efect al descentralizării și al digitalizării, în care inovația nu mai vine de la Pentagon sau DARPA, ci din Silicon Valley, Tel Aviv sau, pur și simplu, din garajele unor dezvoltatori independenți. Louis Gave, de la Gavekal Research, vorbește despre „Microsoft-ificarea războiului” – un model care ar putea submina avantajul militar al marilor puteri.

Iar dacă această ipoteză se confirmă, atunci marile companii din domeniu – de la Raytheon la BAE Systems și GE Aerospace – riscă să devină niște „mainframe-uri” în era laptopurilor militare. Desigur, și ele investesc în inovație, dar terenul se schimbă rapid. Iar implicațiile sunt mai largi decât par.

Luke Gromen, analist de piață, avertizează că întreaga arhitectură financiară a Occidentului – de la supremația dolarului, până la politica externă americană – se bazează pe o prezumție: dominația militară a SUA. Ce se întâmplă dacă această prezumție devine iluzorie?

Deja se vede o reorientare: Europa preferă să-și dezvolte propriile capacități de producție. Iar în SUA, creșterea cheltuielilor militare ridică semne de întrebare într-un context în care deficitul bugetar devine o temă de campanie.

Poate cel mai important, „democratizarea războiului” – adică accesul tot mai facil la tehnologii ofensive și defensive – oferă putere nu doar națiunilor mici, ci și indivizilor sau rețelelor. Într-o astfel de lume, nu dimensiunea bugetului contează, ci cât de repede știi să te adaptezi, subliniază FT.