Statul Islamic anunţă că luptătorii săi vizaţi în Afganistan de „mama tuturor bombelor“ au supravieţuit atacului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Statul Islamic a dezminţit bilanţul de 36 de morţi anunţat de autorităţile afgane după lansarea uriaşei bombe MOAB asupra unor tuneluri din provincia Nangarhar ale acestei organizaţii teroriste, transmite Sky News.

„Sursele din securitate neagă pentru agenţia Amaq că au existat morţi sau răniţi în atacul american de ieri din Nangarhar, în care s-a utilizat GBU-43/B“, se arată într-un comunicat transmis agenţiei afiliate Statului Islamic.

Anterior, autorităţile afgane au anunţat că 36 de jihadişti şi-au pierdut viaţa după lansarea „mamei tuturor bombelor“ în provincia Nangarhar, situată la graniţa cu Pakistan.

Comandantul Armatei SUA din Afganistan a catalogat drept pur tactică decizia de a lansa cea mai mare bombă non-nucleară în provincia Nangarhar. 

„Aceasta a fost arma corectă pentru ţinta corectă“, a declarat generalul John Nicholson la o conferinţă de presă de la Kabul.

La rândul său, un purtător de cuvânt al Ministerului afgan al Apărării a declarat că lansarea bombei a fost necesară pentru că respectivul complex de tuneluri era extrem de greu de pătruns şi ajungea la o adâncime de 40 de metri.

Atât săteni afgani, cât şi cei pakistanezi au descris groaza pe care au simţit-o atunci când satele lor au început să se cutremure puternic după lansarea MOAB.

Locul atacului FOTO Captură Haaretz

Bomba MOAB este numită „mama tuturor bombelor“ şi conţine aproximativ 10.000 de kilograme de explozibili, fiind cea mai mare bombă non-nucleară lansată de armata americană în timpul unei operaţiuni militare.

Statele Unite susţin că există între 600 şi 800 de jihadişti ai Statului Islamic în Afganistan, iar cei mai mulţi dintre aceştia sunt concentraţi în Nangarhar.

Mai multe pentru tine:
Biden a evitat să răspundă la întrebarea dacă SUA au dovezi ale crimelor de război israeliene
O instanță din Franța a ordonat lui X să plătească redevențe către mass-media pentru utilizarea materialelor acestora
Alex Dobrescu, declarații de dragoste pentru Cristina Cioran: „Este femeia vieții mele. Femeia pe care am iubit-o și pe care o iubesc cel mai mult în viața asta”
Horoscop săptămâna 24-30 mai 2024. Patru zodii care își pot schimba destinul până la finalul lunii, dacă sunt atente la semne
Cine este și cum arată, de fapt, Carla’s Dreams, solistul acuzat că a urcat pe scenă drogat: „Avem toți uneori perioade mai complicate cu manifestări diverse”
Actorul român din Generația de Aur care, înainte să moară, le-a oferit tuturor o lecție: „Dacă ieși afară și te compari cu alții, vezi că sunt mulți Dumnezei în jurul tău”
Statele Unite au anunțat lansarea, împreună cu UE, a unui mecanism de combatere a „propagandei ruse și chineze” în Balcani
Florian Coldea, urmărit penal de DNA. El este inculpat într-un dosar de mită și trafic de influență
24 mai: Mesajul „morse”, descoperirea lui Samuel Morse, cu care a fost inaugurată prima linie telegrafică din America
Concedieri pe bandă rulantă la Arad, în industria auto. Sute de angajați disponibilizați: „s-au redus foarte mult comenzile”
Declarații de ultimă oră despre audierile de la DNA. Un fost general SRI a oferit informații amănunțite pentru anchetă