Statele Unite au schimbat, pentru a patra oară în patru zile, povestea oficială privind atacul asupra spitalului gestionat de „Medici fără Frontiere”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Spitalul gestionat de „Medici fără Frontiere” vizat de atac FOTO AFP

Comandantul suprem al forţelor SUA şi NATO din Afganistan, John Campbell, a recunoscut în faţa unei comisii a Senatului Statelor Unite că ordinul de atac vizând spitalul din Kunduz gestionat de „Medici fără Frontiere” a fost dat de forţele speciale americane, la cererea armatei afgane, relatează „The Guardian”.

Aceasta reprezintă a patra modificare a relatării oficiale cu privire la motivul bombardării spitalului, din momentul în care informaţia a fost făcută publică sâmbătă. Atacul s-a soldat cu moartea a 12 medici membri ai organizaţiei şi 10 pacienţi. 

Iniţial, armata Statelor Unite anunţase că a efectuat un atac aerian, pe 3 septembrie, împotriva unor „indivizi ce ameninţau forţele coaliţiei”, şi că acţiunea „ar fi putut avaria” un centru medical din apropiere. Ziua următoare, un purtător de cuvânt al forţelor SUA din Afganistan a detaliat că atacul a fost efectuat împotriva unor insurgenţi ce au atacat membri ai armatei americane, şi că spitalul în cauză aparţinea organizaţiei „Medici fără Frontiere”.

Însă, discursul s-a schimbat pe 5 octombrie, atunci când gen. Campbell a declarat că de fapt acţiunea a fost cerută de către armata afgană, angrenată într-un schimb de focuri cu talibani în zonă, şi că militarii americani nu erau implicaţi la acel moment în lupte. Detaliile de azi apar mai degrabă ca o clarificare a acestei a doua schimbări, oficialul adăugând că existau totuşi trupe americane în vecinătatea zonei de conflict.

Preşedintele Miltitaires Sans Frontieres, Dr. Joanne Liu, a acuzat atât Statele Unite, cât şi Afganistanul, de faptul că au recunoscut „o crimă de război”. Directorul-general al organizaţiei, Christopher Stokes, a declarat că Statele Unite rămân direct responsabile pentru consecinţele atacului, chiar dacă fac parte dintr-o coaliţie.

Mai multe pentru tine:
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro