Spălarea de creiere

«Mamutul» mediatic pe baza căruia  Berlusconi şi-a construit imperiul nu este imaginabil în nicio altă democraţie occidentală.

Nu trebuie să-i acuzăm pe italieni pentru grotescul politicii din Peninsulă, mergând pe ideea că orice electorat merită liderul pe care şi-l alege. În schimb, ar trebui să ne uităm la mass-media italiană, care nu permite formarea unei opinii publice obiective şi imparţiale. I-am putea acuza pe italieni numai dacă mecanismele delicate care guvernează democraţia din Peninsulă nu ar fi distorsionate de o mass-media părtinitoare şi iresponsabilă. De vină este „videocraţia", adică periculoasa combinaţie dintre putere şi televiziune, care afectează ţara de mai multe decenii. „Mamutul" mediatic pe baza căruia Berlusconi şi-a construit imperiul nu e imaginabil în nicio altă democraţie occidentală. Începând din anii 1980, familia lui Berlusconi controlează primele trei canale TV comerciale  naţionale. În 1988, Curtea Constituţională a declarat monopolul neconstituţional, dar nu a fost luată nicio măsură. Cât a fost la putere, Berlusconi a menţinut şi o mână forte asupra televiziunii publice italiene, RAI.

În plus, familia Berlusconi controlează cele mai importante companii de media din Italia (cum ar fi Mondadori), cel mai important ziar de centru dreapta, „Il Giornale" şi alte reviste. Cum reuşeşte Berlusconi spălarea pe creier a poporului? Simplu.  De exemplu, la întâlnirea Asociaţiei Industriale din Italia din iunie 2009, Berlusconi a îndemnat oamenii de afaceri să nu cumpere publicitate în ziarul „La Republlica".  În ianuarie 2011, premierul a fost lăsat să vorbească naţiunii la televiziunea publică, timp de 160 de minute fără întrerupere. El i-a atacat dur pe magistraţi, spunând că sunt un pericol pentru democraţia ţării. Cenzura şi modul de prezentare a tuturor ştirilor care vin de la RAI şi de la monopolul TV al lui Berlusconi sunt alarmante.

Recentele demonstraţii care au avut loc în mai multe oraşe italiene nici măcar nu au fost menţionate în cele mai multe buletine de ştiri. Cum poate fi publicul imparţial, dacă e spălat pe creier de videocraţia ţării?

„The Guardian" (Marea Britanie) 16 februarie 2011