Siria: Regimul lui Bashar al-Assad ar fi colaborat cu Statul Islamic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Statul Islamic şi regimul preşedintelui sirian Bashar al-Assad ar fi colaborat timp de mai mulţi ani, ajungând la înţelegeri inclusiv în ceea ce priveşte câmpul de luptă. Aceasta este concluzia unei investigaţii jurnalistice a postului Sky News, care a intrat în posesia unor documente scurse din cadrul organizaţiei jihadiste Statul Islamic.

Potrivit sursei citate, cele două părţi ar fi ajuns la o înţelegere inclusiv în privinţa oraşului Palmyra, care nu ar fi fost, de fapt, recucerit de forţele guvernamentale siriene, ci ar fi fost predat acestora de către jihadişti, ca urmare a unui acord. 

Totodată, documentele, a căror autenticitate nu poate fi însă verificată, arată că între Statul Islamic şi Siria a fost făcută o înţelegere pentru obţinerea de petrol în schimbul unor îngrăşăminte pentru sol, dar şi aranjamente ca Statul Islamic să evacueze, înainte de ofensive ale armatei siriene, o serie de zone pe care le controla. 

În plus, documentele arată că organizaţia teroristă a antrenat luptători străini pentru a ataca Occidentul de mult mai multă vreme decât suspectau serviciile de securitate, fapt ce întăreşte temerile potrivit cărora în Europa există mai multe celule jihadiste care plănuiesc atacuri teroriste similare celor de la Paris şi de la Bruxelles.

În ultimele 18 luni, jurnalişti ai Sky News s-au aflat în legătură cu un grup din cadrul Armatei Libere Siriene originar din Raqqa, capitala de facto a Statului Islamic, grup care se află acum în Turcia, în apropiere de graniţa cu Siria.

Documentele în cauză, care reprezintă copii ale unor ordine scrise de mână şi trimise în teritoriu din cartierul general al Statului Islamic, ar fi fost obţinute tocmai de la acest grup, care se ocupă de cei care dezertează din cadrul organizaţiei jihadiste.

Cel mai interesant document, notează news.sky.com, a fost scris cu puţin timp înainte ca armata siriană să elibereze oraşul Palmyra, la câteva luni după ce a fost ocupat de Statul Islamic.

„Retrageţi toată artileria grea şi toate tunurile antiaeriene din Palmyra şi din împrejurimi şi duceţi-le în provincia Raqqa“, precizează ordinul.

Potrivit unor experţi care au fost rugaţi de Sky News să analizeze respectivele documente, acestea demonstrează că războiul din Siria este mult mai complicat decât s-a crezut până acum, toate părţile implicate încercând să manipuleze evenimentele pentru a fi în avantaj.

„S-ar putea să avem nevoie de 20 de ani pentru a şti cu exactitate ce s-a întâmplat acolo“, a afirmat Afzal Ashraf de la Royal United Services Institute.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”