Siria: Asma al-Assad îşi exprimă susţinearea faţă de soţul său, Bashar-al-Assad

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Soţia preşedintelui sirian Bashar al-Assad, Asma al-Assad, a cărei familie este originară din oraşul Homs, şi-a exprimat susţinerea faţă de soţul ei pentru prima dată de la începutul revoltei faţă de regim, în urmă cu 11 luni, anunţă marţi cotidianul britanic The Times, relatează AFP.

"Preşedintele (Bashar al-Assad) este preşedintele Siriei, nu al unei părţi dintre sirieni, iar Prima Doamnă îl susţine în acest rol", afirmă Asma al-Assad într-un e-mail trimis cotidianului britanic de la Biroul său de către un intermediar.

E-mailul este prima comunicare a lui Asma al-Assad cu presa internaţională de când a început revolta faţă de regimul lui Bashar al-Assad, scrie The Times.

"Programul extrem de încărcat al Primei Doamne este în continuare consacrat în principal asociaţiilor de caritate în care este angajată de mult timp, dezvoltării rurale, dar şi susţinerii preşedintelui", se mai arată în mesaj.

"În aceste zile, ea (Asma al-Assad) este ocupată de asemenea cu încurajarea dialogului. Ea ascultă şi consolează familiile victimelor violenţei", potrivit aceleiaşi surse citate de The Times.

Aceste declaraţii au fost făcute în urma unor noi atacuri le armatei siriene asupra insurgenţilor, mai ales în oraşul Homs (centru), un fief al mişcării de contestare, a cărei reprimre s-a soldat luni cu 79 de morţi în întreaga ţară, potrivit unor activişti.

Spre deosebire de soţul său, care face parte din minoritatea alauită, Asma al-Assad, în vârstă de 36 de ani, născută în Anglia, este o musulmană sunnită, a cărei familie este originară din Homs.

Stilată şi charismatică, fosta consilieră în domeniul investiţiilor, absolventă a King's College din Londra, a ajutat la promovarea regimului soţului său.

Ea aproape că a dispărut din viaţa publică de la izbucnirea revoltei, fiind criticată pentru tăcerea pe care o păstrează asupra crizei, în care au fost ucise peste 6.000 de persoane în întreaga ţară.

Asma al-Assad a apărut luna trecută alături de cei doi copii ai cuplului, pentru a îşi susţine soţul în cadrul unei manifestaţii în favoarea regimului sirian, dar fără să ia cuvântul.

Mai multe pentru tine:
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG