Shanghai: Autorităţile avertizează că cine încalcă regulile stricte ale carantinei de COVID-19 va fi tratat cu stricteţe.  Numărul de cazuri a crescut dramatic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Shutterstock

Autorităţile din oraşul chinez Shanghai au avertizat, miercuri, că oricine încalcă regulile stricte ale carantinei impuse din cauza COVID-19 va fi tratat cu stricteţe, deoarece numărul de noi cazuri a crescut, marţi, la peste 25.000, relatează Reuters.

Departamentul de poliţie al oraşului a precizat restricţiile impuse celor 25 de milioane de locuitori, cărora le-a cerut „să lupte împotriva epidemiei cu o singură inimă... şi să lucreze împreună pentru o victorie timpurie”.

„Cei care încalcă prevederile prezentei sesizări vor fi trataţi în strictă conformitate cu legea de către organele de securitate publică... Dacă se constituie infracţiune, vor fi cercetaţi conform legii”, se arată într-un comunicat al departamentului de poliţiei.

Centrul financiar şi comercial al Chinei se află sub o presiune uriaşă de a ţine sub control cel mai mare focar de COVID-19 apărut în ţară de la izbucnirea pandemiei, la sfârşitul anului 2019.

De asemenea, Poliţia din Shanghai a interzis circulaţia maşinilor pe drumuri, în afară de cele implicate în activităţi de prevenire a epidemiei sau care transportă persoane care necesită tratament medical de urgenţă.

Locuitorii au fost avertizaţi să nu răspândească informaţii false sau să falsifice declaraţiile pentru circulaţie.

25.141 de noi cazuri asimptomatice de COVID-19 au fost raportate, marţi, în Shanghai, în creştere faţă de cele 22.348 de cazuri raportate luni, iar cazurile simptomatice au crescut la 1.189 de la 994, potrivit autorităţilor oraşului.

Măsurile anti-COVID din Shanghai, care reflectă abordarea strictă ”zero-COVID” a Chinei, menită să elimine lanţurile de transmisie, influenţează economia mondială. Analiştii avertizează că dăunează turismului şi industriei hoteliere şi afectează lanţurile de aprovizionare din toate sectoarele.

Cel puţin 11 companii din Taiwan, care produc în mare parte piese pentru electronice, au anunţat miercuri că suspendă producţia din cauza problemelor cauzate de controalele COVID-19 din China.

Cu toate acestea, grupul media Caixin a relevat că Shanghai a fost unul dintre cele opt oraşe implicate într-o schemă-pilot cu rolul de a relaxa cerinţele de carantină, citând un plan guvernamental stabilit într-un document care nu a fost publicat oficial.

Schema a început luni şi va scurta cerinţele de carantină centralizată de la 14 la 10 zile, conform Caixin.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”