Șeful OMS și echipa ONU au fost prinși în mijlocul bombardamentelor israeliene asupra Yemenului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Forțele armate israeliene au lansat o serie de atacuri aeriene asupra capitalei yemenite Sanaa și a orașului vestic Hodeidah, ucigând cel puțin șase persoane și rănind alte zeci, a anunțat gruparea militantă Houthi într-un comunicat, relatează CNN.

Israelul a bombardat Aeroportul Internațional Sanaa FOTO PROFIMEDIA

Un bombardament asupra aeroportului a avut loc exact în momentul în care când o „delegație la nivel înalt al ONU”, condusă de directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, se pregătea să se îmbarce, a declarat un purtător de cuvânt al secretarului general al ONU, António Guterres. 

„Secretarul general este profund îngrijorat de intensificarea escaladării în Yemen și Israel”, a adăugat el.

Houthii din Yemen, susținuți de Iran, au promis că vor riposta, iar câteva ore mai târziu, armata israeliană a declarat că o rachetă lansată din Yemen a fost „interceptată înainte de a traversa pe teritoriul israelian”. Nu au fost raportați răniți, a declarat serviciul de urgență al Israelului.

Atacul aerian asupra Aeroportului Internațional Sanaa a ucis cel puțin trei persoane și a rănit alte 30, a raportat televiziunea al-Masirah controlată de rebelii Houthi.

Șeful OMS, Tedros, a relatat că, alături de o echipă a ONU, era pe cale să se urce în avion când aeroportul a fost bombardat.

„În timp ce ne pregăteam să ne îmbarcăm în zborul de pe Sanaa... aeroportul a fost bombardat. Unul dintre membrii echipajului avionului nostru a fost rănit”, a spus Tedros într-o declarație, adăugând că el și echipa sa sunt în siguranță.

„Turnul de control al traficului aerian, sala de plecări — la doar câțiva metri de locul în care ne aflam — și pista au fost avariate. Va trebui să așteptăm ca daunele aduse aeroportului să fie reparate înainte de a putea pleca.”

Declarația ONU spune că delegația „a finalizat discuțiile cu privire la situația umanitară din Yemen și eliberarea personalului ONU și a altor membri deținuți”.

Atacuri israeliene în Yemen

Mai la vest de Sanaa, cel puțin trei persoane au fost ucise și alte 10 au fost rănite în atacul asupra Hodeidah, a raportat al-Masirah. Israelul a lovit porturile Hodeidah și Ras Issa și centrala electrică Ras Kutub din guvernoratul Hodeidah, au adăugat houthiții.

Atacurile au rănit cel puțin 40 de persoane în total, au spus houthii, numind atacul „o agresiune brutală”, și jurând răzbunare.

Hezam al-Asad, un membru al consiliului politic al grupului militant, a amenințat Israelul într-o postare în ebraică pe X, spunând că „Gush Dan nu mai este în siguranță”. Gush Dan este o zonă metropolitană din centrul Israelului care include Tel Aviv.

Armata israeliană a declarat joi că a lovit „ținte militare” aparținând huthiților.

„Țintele care au fost lovite de IDF includ infrastructura militară folosită de regimul terorist Houthi pentru activitățile sale militare atât la ​​Aeroportul Internațional Sanaa, cât și în centralele Hezyaz și Ras Kanatib”, au declarat Forțele de Apărare Israelului (IDF) într-un comunicat.

În plus, IDF a declarat că a lovit „infrastructura militară” în porturile Hodeidah, Salif și Ras Kanatib de pe coasta de vest.

Houthiii dețin zone mari de teritoriu în Yemen, inclusiv Sanaa.

De ce se află delegația ONU în Yemen

Delegația ONU se afla în Yemen pentru a negocia eliberarea deținuților ONU și pentru a evalua situația sanitară și umanitară de acolo. În numele OMS, Tedros a transmis condoleanțe familiilor ale căror persoane dragi și-au pierdut viața în atac, se arată în comunicat.

Statele Unite și Regatul Unit i-au lovit anterior pe houthi, după ce gruparea a atacat transportul în Marea Roșie, una dintre cele mai aglomerate căi navigabile din lume. Departamentul de Stat al SUA îi consideră pe Houthi o organizație teroristă globală.

Săptămâna trecută, un proiectil tras din Yemen a lovit Tel Aviv, al doilea oraș ca mărime al Israelului, rănind cel puțin 16 persoane. Cu câteva zile înainte, Israelul a interceptat o altă rachetă lansată de houthi, schijele provocând daune însemnate unei școli de lângă Tel Aviv.

Armata israeliană a lovit în repetate rânduri Yemenul de când a lansat războiul în Fâșia Gaza, după atacul din 7 octombrie condus de Hamas.

Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a declarat că loviturile asupra Yemenului nu se vor opri „până când misiunea nu este finalizată”. Vorbind de la Centrul de Comandă al Forțelor Aeriene din Israel, joi, el a spus că „vom persevera până ce vom tăia brațul terorist al axei răului a Iranului”

Mai multe pentru tine:
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare