Șeful comandamentului logistic al NATO se pronunță pentru un „Schengen militar”

0
Publicat:

Alianţa Nord-Atlantică şi-a avertizat statele membre că prea multe formalităţi birocratice îngreunează deplasarea trupelor în Europa, o problemă care ar putea duce la importante întârzieri în cazul unui atac al Rusiei.

FOTO Shutterstock

„Nu mai avem timp. Ceea ce nu facem pe timp de pace nu va fi gata în cazul unei crize sau al unui război”, a declarat şeful comandamentului logistic JSEC al NATO, general-locotenentul Alexander Sollfrank, într-un interviu publicat joi de agenția de presă Reuters.

Comandamentul comun de sprijin şi abilitare al NATO (JSEC) din oraşul Ulm, situat în sudul Germaniei, a început să funcţioneze în 2021. Sarcina sa este de a coordona transferul rapid de trupe şi tancuri pe continent, precum şi pregătirile logistice, cum ar fi depozitarea muniţiilor pe flancul estic al Alianţei, notează Reuters, preluată de Agerpres.

Ca urmare a invaziei ruse din Ucraina, crearea JSEC reflectă evaluarea conform căreia NATO, după decenii de detensionare în urma Războiului Rece, trebuie din nou să fie pregătită pentru un război în Europa care ar putea izbucni în orice moment.

Cu toate acestea, sarcina de a desfăşura rapid forţe de mărimea unei divizii de aproximativ 20.000 de soldaţi, precum şi de a avea la dispoziţie muniţie, combustibil, piese de schimb şi provizii, a devenit mai dificilă după Războiul Rece.

În timp ce, în trecut, trupele NATO şi cele ale Pactului de la Varşovia se aflau faţă în faţă mai ales în Germania, Alianţa s-a lărgit de atunci cu aproximativ 1.000 de kilometri spre est, extinzând lungimea flancului estic al NATO la aproximativ 4.000 de kilometri în total.

„Extinderea spaţiului, faptul că nu toate forţele sunt pe poziţii avansate, înseamnă că Alianţa va trebui să mute rapid trupele din bazele lor în locul potrivit pe flancul estic”, a precizat Sollfrank, adăugând că o astfel de operaţiune necesită pregătire.

„În perioada de lupte intense în războiul din Ucraina, Rusia lansa circa 50.000 de proiectile de artilerie pe zi. Aceste proiectile trebuie să ajungă în obuziere”, a spus el. „Înseamnă că trebuie înfiinţate depozite pentru muniţie, combustibil, piese de schimb şi provizii”, a adăugat reprezentantul Alianţei Nord-Atlantice.

Aşa cum stau lucrurile în prezent, forţele NATO trebuie să navigheze printr-o varietate de reglementări naţionale, de la preavizul necesar înainte de expedierea muniţiilor până la lungimea permisă a convoaielor militare şi profilaxia bolilor.

„Avem un excedent de reglementări, dar singurul lucru pe care nu-l avem este timpul”, a avertizat amiralul Rob Bauer, şeful comitetului militar al NATO. „Războiul Rusiei împotriva Ucrainei s-a dovedit a fi un război de uzură - iar un război de uzură este o bătălie logistică”, subliniază el.

Sollfrank a declarat că şi-ar dori un „Schengen militar”, o zonă de liberă trecere militară asemănătoare zonei politice Schengen, care permite libera circulaţie în cea mai mare parte a UE.

NATO nu trebuie să permită Kremlinului să facă o eroare de calcul, dând impresia că Moscova ar putea avea o şansă de a câştiga pentru că Alianţa nu este pregătită, a avertizat el.

„Trebuie să fim cu un pas înainte. Trebuie să pregătim teatrul (de operaţiuni) cu mult înainte ca Art. 5 să fie invocat”, a spus el, referindu-se la clauza de apărare colectivă a NATO, care ar plasa efectiv Alianţa în stare de război.

Mai multe pentru tine:
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online