Scandalul de 22 de miliarde de dolari: clasa politică din Brazilia pică într-un efect de domino cauzat de corupţia din cea mai îndatorată companie din lume

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două arestări ale unor persoane de profil înalt au zguduit Brazilia miercuri seară, după ce unul dintre liderii coaliţiei socialiste aflate la putere şi directorul celei mai mari bănci private de investiţii din ţară au fost arestaţi, fiind acuzaţi de obstrucţionarea celei mai mari anchete anticorupţie din istoria ţării, relatează Reuters.

Andre Esteves, directorul şi acţionarul principal al băncii BTG Pactual SA, şi Delcidio de Amaral, şeful comisiei pentru afaceri economice din Senatul Braziliei şi în acelaşi unul dintre liderii coaliţiei socialiste, au fost arestaţi în urma unui ordin judecătoresc emis de Curtea Supremă a ţării, după ce au fost descoperite probe că cei doi ar fi încercat să influenţeze, prin mită, mărturiile unor persoane-cheie audiate într-un scandal de spălare de bani vizând gigantul petrolier Petrobras.

Conform Agencia Brasil, cei doi i-ar fi propus plata unei sume lunare directorului Petrobras, Nestor Cervero, cercetat în cadrul dosarului, pentru a-l convinge să nu cadă la o înţelegere judiciară cu procurorii anticorupţie care ar compromite un număr important de parlamentari din coaliţia de guvernare. Suma în cauză este estimată la aproximativ 13.000 de dolari/lună, iar Amaral ar fi promis chiar că va interveni politic în anchetă pentru eliberarea lui Nestor Cervero.

Cervero a ales, însă, să cadă la un acord cu procurorii brazilieni, şi a dezvăluit anchetatorilor oferta primită, iar pe baza mărturiei sale şi a unor înregistrări audio au fost emise mandatele de arestare pe numele lui Esteves şi Amaral. Senatul Braziliei a aprobat decizia privind arestarea lui Amaral printr-un vot ad-hoc, după ce Congresul ţării a fost nevoit să-şi întrerupă sesiunile în urma anunţului.

Clasa politică zdruncinată din temelii, în timp ce sumele bat orice record

Aproximativ 50 de politicieni brazilieni sunt implicaţi în cel mai mare scandal de corupţie din istoria ţării, vizând acuzaţii de spălare de bani prin intermediul gigantului petrolier Petrobras. Scandalul a pornit la începutul acestui an, după ce fostul director al rafinăriilor companiei, Paulo Costa, cercetat pemtri acuzaţii de spălare de bani, a dezvăluit mecanismele din spatele unui grup infracţional organizat care ar fi reuşit să strămute miliarde de dolari prin intermediul companiei petroliere.

Astfel, politicienii brazilieni ar fi reuşit să mute bani din cadrul unor companii private în fonduri de partid, prin intermediul unor contracte de construcţie acordate de Petrobras, prin care anchetatorii susţin că au fost spălaţi peste 3,9 miliarde de dolari, transformându-l în cel mai mare scandal de corupţie din istoria ţării. Însă suma ar putea fi mult mai mare, deoarece anchetatorii investighează acordarea de către conducerea companiei a unor contracte în valoare totală de 22 de miliarde de dolari, considerate a fi suspecte.

Aceste tranzacţii au contribuit la transformarea Petrobras în cea mai îndatorată companie din lume, datoriile companiei fiind estimate la aproximativ 170 de miliarde de dolari de către Forbes.

Ţara, în criză economică şi politică

Arestările lui Esteves şi Amaral au avut un impact imediat asupra economiei braziliene, valoarea realului scăzând cu aproape 2% în urma anunţului. BTG Pactual SA este cea mai mare bancă de investiţii privată şi a şasea cea mai mare din Brazilia, însă anchetatorii vizează şi tranzacţii suspecte încheiate de bancă cu Petrobras în 2013. Banca centrală a Braziliei a precizat, printr-un comunicat de presă, că BTG Pactual are pentru moment indicatori de lichiditate solizi şi poate funcţiona normal chiar şi în urma arestării lui Esteves.

Un impact mai mare al anunţului ar putea fi în plan politic, după ce scandalul a cauzat o criză politică acută în Brazilia. Aproximativ 3 milioane de brazilieni au ieşit în stradă, pe tot teritoriul ţării, în mai multe proteste organizate de la începutul anului, îndreptate împotriva corupţiei din clasa politică şi a administraţiei preşedintelui Dilma Rousseff, al cărei indice de încredere în rândul populaţiei a ajuns la doar 10%. Numele preşedintelui brazilian a fost vehiculat şi el în cadrul scandalului, pentru ca o comisie parlamentară să o exonereze de orice posibilă legătură cu Petrobras la sfârşitul lunii trecute.

Delcidio de Amaral a fost unul dintre principalii artizani ai unei serii de măsuri de austeritate adoptate în septembrie, după ce s-a aflat că ţara a intrat într-o recesiune economică, PIB-ul pe 2015 fiind aşteptat să scadă cu 1,5%. Analiştii financiari preconizează ca aceste măsuri, dintre care multe sunt axate pe stagnarea nivelului de salarizare al bugetarilor, se vor dovedi a fi extrem de nepopulare cu electoratul-ţintă al coaliţiei de guvernare şi vor adânci criza politică a ţării.

Mai multe pentru tine:
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima