Rusia şi Coreea de Nord declară 2015 „anul prieteniei“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vladimir Putin, liderul de la Kremlin, l-a invitat pe Kim Jong-un să viziteze Moscova, pentru a participa la ceremonia din 9 mai care marchează cea de-a 70-a aniversare de la terminarea celui de-Al Doilea Război Mondial btimes.co.uk

Ostracizate de comunitatea internaţională, Coreea de Nord şi Rusia au declarat 2015 ca fiind anul prieteniei bilaterale. Acest an va fi marcat de o serie de schimburi politice, economice şi culturale între cele două ţări.

Potrivit presei de stat nord-coreene, anul acesta se aniversează 70 de ani de la eliberarea Coreei de sub conducerea Japoniei şi „victoria în marele Război Patriotic din Rusia“. Anunţul Phenianului este ultimul dintr-o serie care indică o relaţie din ce în ce mai apropiată între Rusia şi Coreea de Nord, notează „The Telegraph“.

Cele două ţări au fost vizate de sancţiunile Organizaţiei Naţiunilor Unite. ONU a încercat, cu ajutorul sancţiunilor, să oprească implicarea Rusiei în luptele din Ucraina. De asemenea, a impus sancţiuni şi asupra Coreei de Nord după ce a ajuns la concluzia că acolo a avut loc un al treilea test nuclear, în februarie 2013.

Încălcările repetate ale drepturilor omului din Coreea de Nord au fost şi ele discutate la ONU şi este posibil ca liderul ţării, Kim Jong-un, să fie citat la Curtea Penală Internaţională. Moscova are drept de vot în Consiliul de Securitate al ONU, astfel s-ar putea folosi de acest fapt pentru a-şi proteja noul aliat.

Pentru Rusia, beneficiile unei alianţe cu Coreea de Nord sunt în principal economice. Moscova a anulat o datorie nord-coreeană de 10 milioane de dolari (din 11 miliarde) şi a anunţat că restul de un miliard va fi reinvestit în ţara asiatică.

Ruşi au fost de acord să investească 25 de miliarde de dolari în căile ferate nord-coreene, în timp ce fonduri adiţionale vor fi vărsate în infrastructura de bază. Companii private din Rusia s-au angajat să reconstruiască sistemul energetic al Coreei.

Vladimir Putin, liderul de la Kremlin, l-a invitat pe Kim Jong-un să viziteze Moscova, pentru a participa la ceremonia din 9 mai care marchează cea de-a 70-a aniversare de la terminarea celui de-Al Doilea Război Mondial. Invitaţii similare au fost trimise şi altor lideri mondiali, dar se pare că Putin şi Kim Jong-un vor avea podiumul doar pentru ei în acea zi, scrie „The Telegraph“.

Cea mai mare cauză de îngrijorare pentru întreaga lume este dezvoltarea alianţei militare dintre Rusia şi Coreea de Nord, cele două regimuri anunţând pentru acest an planuri de a conduce o serie de exerciţii militare comune ale armatei, marinei şi ale forţelor aeriene.

Kim Jong-un este nerăbdător să pună mâna şi pe tehnologia militară avansată. Dat fiind relaţiile reci ale Rusiei cu Occidentul, analişti spun că nu este de neconceput ca o asemenea înţelegere să aibă loc între cele două ţări.

Fostul lider nord-coreean, Kim Jong-il, a vizitat Rusia în august 2011, întâlnindu-se cu preşedintele de atunci, Dmitri Medvedev.

Mai multe pentru tine:
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Aventura secretă a unui bărbat cu soacra sa, dezvăluită pe TikTok, subiect de film în Indonezia
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Kadîrov și-a numit fiul de 17 ani la conducerea Fiscului din Cecenia. Ce funcții cheie a mai avut adolescentul
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla