Rusia reînarmează avanposturile sale din Extremul Orient, spre iritarea Japoniei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Kremlinul a anunţat că va demara un plan de reînarmare a Insulelor Kurile, din Oceanul Pacific, teritoriu disputat între Rusia şi Japonia. Vestea apare în contextul adâncirii crizei ucrainene care a provocat o reacţie în lanţ a tensiunilor din Federaţia Rusă şi statele membre NATO.

Potrivit AFP, citat de Mediafax, ministerul rus al Apărării a anunţat vineri adoptarea unui plan detaliat de construire a unor infrastructuri militare pe Insulele Kurile de Sud, revendicate de Japonia după ce acestea au fost anexate de către fosta Uniune Sovietică în 1945.

Cele două state nu au reuşit soluţionarea diferendului teritorial nici până în prezent, fapt ce a împiedicat semnarea unui tratat de pace între Tokyo şi Moscova după cel De-Al Doilea Război Mondial.

„Până în 2016, toate infrastructurile principale, şi există peste 150, vor fi construite în Insulele Kurile, iar dezvoltarea infrastructurii militare se va realiza în Insulele Sahalin până în 2020", a declarat comandantul Regiunii Militare Est, generalul Serghei Surovikin..

„Deciziile de construire a unor colonii militare pe insulele Iturup şi Kunashir au fost validate", a adăugat el.

Înaltul oficial al Armatei ruse a menţionat că liderii Rusiei au decis să îşi reorienteze politicile strategice spre Extremul Orient, zonă de importanţă majoră pentru Federaţia Rusă, care însă nu mai fusese finanţată după destrămarea Uniunii Sovietice.

Subiectul reprezintă un punct fierbinte în relaţiile ruso-nipone, iar anunţul Moscovei a provocat o reacţie de iritare în rândul autorităţilor de la Tokyo.

Ministrul japonez de Externe Fumio Kishida şi-a amânat vizitat programată în Rusia.

Mişcarea Rusiei apare în contextul celei mai grave crize din relaţiile internaţionale, de la cel De-Al Doilea Război Mondial până în prezent.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum