Rusia anunţă că va începe discuţii cu Statele Unite privind retragerea rebelilor din Alep

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rusia şi China şi-au folosit dreptul de veto pentru a bloca o rezoluţie a Consiliului de Securitate ONU privind un armistiţiu de şapte zile în Alep, Siria, disputat de forţele guvernamentale şi rebeli, relatează Reuters. Moscova a mai anunţat că va începe săptămâna aceasta negocieri cu Washingtonul pentru retragerea rebelilor susţinuţi de Statele Unite din oraş.

Ministrul de Externe al Rusiei, Sergei Lavrov, a anunţat marţi dimineaţă că discuţiile cu Statele Unite privind retragerea trupelor rebele ar urma să înceapă marţi sau miercuri, la Geneva. Washingtonul nu a comentat informaţia până la ora redactării acestui 

Anunţul a venit după ce o propunere a fost făcute în acest sens a fost făcută de Secretarul de Stat american, John Kerry, în cadrul unei întâlniri dintre cei doi demnitari la Roma, de la sfârşitul săptămânii trecute.

„În cadrul consultărilor vom discuta rute concrete şi sincronizarea retragerii rebelilor din estul Alepului. Îndată ce vom ajunge la un acord, va fi instaurat un armistiţiu” a declarat ministrul de Externe rus, conform Russia Today.

Lavrov a adăugat că grupările rebele care vor refuza să părăsească Alepul sub aceşti termeni vor tratate ca grupări teroriste. O parte dintre formaţiunile rebele, precum Nureddine al-Zinki sau Armata Islamului, au anunţat deja că nu se vor retrage din Alep şi că „vor lupta până la ultima picătură de sânge” împotriva forţelor guvernamentale susţinute de Rusia, relatează AFP.

Rebelii antiguvernamentali au pierdut părţi semnificative din oraş în ultimele săptămâni, după ce bombardamentele aeriene ruso-siriene s-au intensificat iar armata siriană, susţinută de forţe ale grupării Hezbollah şi trupe iraniene, a început o ofensivă de teren pentru a captura estul oraşului. 

În schimb, tot marţi dimineaţă, Rusia şi China şi-au folosit drepturile de veto pentru a bloca o rezoluţie privind un armistiţiu în Alep în cadrul Consiliului de Securitate ONU, Moscova motivând prin vocea ambasadorului Vitali Churkin că un armistiţiu subit „ar oferi timp de regrupare grupărilor inamice, ceea ce ar duce la o suferinţă prelungită a civililor”.

Votul de marţi dimineaţă a fost al şaselea în care Rusia şi-a folosit dreptul de veto din consiliu pentru a bloca rezoluţii privind Siria, de-a lungul celor şase ani de la începutul conflictului.

Ambasadorul chinez a motivat veto-ul folosit în numele Beijingului susţinând că votul a fost grăbit şi că ar fi fost nevoie de mai mult timp pentru negocieri, în aşa fel încât să se ajungă la un consens în cadrul membrilor consiliului asupra textului rezoluţiei.

Mai multe pentru tine:
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”