Rotschild&Co, cel mai mare imperiu bancar de familie din lume, va fi condus de Alexandre de Rothschild

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul de Administraţie al Rothschild&Co şi-a ales noul director executiv. Acesta va fi Alexandre de Rothschild, care îi va succeda luna viitoare tatălui său.

Schimbarea la vârful Rothschild&Co a fost anunţată marţi într-un comunicat.

Ajuns la 75 de ani, David de Rothschild a decis să se retragă oficial din afaceri.

El va fi înlocuit începând din 17 mai de fiul său, Alexandre de Rothschild, în vârstă de 37 de ani.

Alexandre de Rothschild va reprezenta a şaptea generaţie a familiei sale.

El este implicat în afacerile familiei de zece ani. Anterior, a lucrat timp de cinci ani pentru alte societăţi financiare.

„Această succesiune a fost îndelung pregătită. Alexandre, cu circa 15 ani de experienţă, a demonstrat o cunoaştere amănunţită a afacerilor noastre şi a dovedit că are abilitatea de a crea relaţii. Cred că cei care au condus banca la un succes atât de mare sunt încântaţi de continuitatea familiei la conducerea băncii“, a subliniat David de Rothschild în comunicat, potrivit Bloomberg.

David de Rothschild va supraveghea operaţiunile băncii din poziţia de preşedinte al Consiliului de Supraveghere.

Casa Rothschild este o dinastie de origine iudaico-germană cunoscută pentru afacerile sale din domeniul financiar-bancar. Dinastia a căpătat o putere importantă începând mai ales cu secolul XIX, având la acea vreme cinci ramuri, la Frankfurt, Viena, Napoli, Londra şi Paris.

În prezent, familia Rothschild este considerată drept una dintre cele mai bogate şi mai puternice din lume.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil