Reacția principalului aliat al lui Putin, după ce SUA a permis Ucrainei să folosească rachete cu rază lungă de acţiune. Poziția Italiei și Franței

0
Publicat:

China, principalul aliat a lui Putin, a îndemnat la pace în Ucraina, după ce președintele american Joe Biden a autorizat Kievul să lovească teritoriul rus cu rachete cu rază lungă de acţiune furnizate de SUA. 

Război în Ucraina FOTO: Profimedia

„Un armistiţiu rapid şi o soluţie politică sunt în interesul tuturor părţilor. Cel mai urgent este de a încuraja o aplanare a situaţiei pe cât de repede posibil”, a declarat în timpul unei conferinţe de presă Lian Jian, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe chinez.

Cu toate acestea, Beijingul rămâne un aliat economic şi politic major al Moscovei şi nu a condamnat niciodată ofensiva rusă. „China a încurajat şi susţinut mereu toate eforturile care duc spre o soluţionare paşnică a crizei”, a continuat Lin. 

Italia nu autorizează Ucraina să utilizeze arme în afara teritoriului său

Şeful diplomaţiei italiene Antonio Tajani a reafirmat luni la Bruxelles poziţia Italiei asupra armelor furnizate Ucrainei, care, potrivit Romei, „pot fi utilizate doar în interiorul teritoriului ucrainean”, informează AFP, cittat de Agerpres.

„Poziţia noastră asupra utilizării de arme de către Ucraina nu s-a schimbat, ele pot fi utilizate doar în interiorul teritoriului ucrainean”, a declarat şeful diplomaţiei italiene în marginea unei reuniuni a miniştrilor de externe ai ţărilor din UE.

Pe de altă parte, ministrul de externe al Franţei, Jean-Noel Barrot, a reafirmat luni că utilizarea de rachete franceze de către forţele ucrainene pe teritoriul rus rămâne „o opţiune", informează AFP.

„L-aţi auzit pe preşedintele (francez Emmanuel) Macron la Meseberg (Germania) pe 25 mai, unde noi am spus deschis că aceasta este o opţiune pe care o luăm în considerare, dacă vor trebui autorizate lovituri asupra unor ţinte de unde ruşii atacă teritoriul ucrainean", a afirmat Barrot, în engleză, la sosirea lui la Bruxelles pentru o reuniune a miniştrilor de externe.

„Prin urmare, nimic nou sub soare”, a adăugat ministrul francez

Președintele Joe Biden a autorizat Ucraina să lovească teritoriul rus cu rachete cu rază de acţiune lungă furnizate de SUA.

Aceste rachete, cu o rază de acţiune maximă de mai multe sute de kilometri, i-ar permite Ucrainei să atingă situri logistice ale armatei ruse şi aerodromuri de unde decolează bombardiere.

Biden a ridicat restricția Ucrainei de a folosi rachete cu rază lungă pe teritoriul Rusiei, însă doar într-o anumită regiune, declară oficialii SUA, potrivit BBC.


Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate