Răzbunarea agenţiilor de rating

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agenţiile de rating profită de problemele financiare ale SUA pentru a-şi spori puterea politică. Strategia lor e strălucită. Nu se aruncă toate deodată să descalifice Statele Unite.

Standard&Poor's e, pentru moment, oaia neagră, pentru că a retrogradat prima SUA. Şi şi-a văzut imediat influenţa confirmată de reacţia dramatică a pieţelor. Moody's şi Fitch sunt încă băieţii buni - dând dovadă de reţinere în privinţa unei eventuale descalificări, dar încordându-şi muşchii prin critici la adresa guvernului.

Agenţiile joacă guvernul federal pe degete. Jocul de-a băieţii buni şi băieţii răi e foarte puternic, pentru că scăderea ratingului din partea a două dintre cele trei agenţii mari ar putea avea şi alte consecinţe. Din 1970 încoace, reglementările federale i-au obligat pe cei care acordă credite să aibă un rating, ca semn al credibilităţii. Câteva agenţii au manipulat această condiţie. Chiar şi o simplă ameninţare din partea unei agenţii de rating poate submina credibilitatea, aşa că puţini dinăuntrul sau dinafara Washingtonului au îndrăznit să le conteste dominaţia.

Criza financiară din 2008 a pus în pericol poziţia privilegiată a agenţiilor. Politicienii şi experţii le-au acuzat că au dormit în front sau că au fost complice cu creditorii, ascunzând riscurile şi punând pe o pistă greşită investitorii în timpul crizei sub-primelor. Reforma Wall-Street-ului, intrată în vigoare acum un an, dar neimplementată complet încă, ameninţa să introducă reglementări şi control fără precedent inclusiv asupra agenţiilor. Legea ar fi dat undă verde proceselor civile împotriva agenţiilor şi ar fi inversat procesul care se petrece în prezent, când creditorii aleg şi plătesc agenţia să-i coteze.

Dar agenţiile au ripostat. Întâi, prin nesupunere civilă: au ameninţat că vor îngheţa pieţele şi au refuzat ca ratingurile să le fie verificate. Guvernul a renunţat imediat la prevedere. Între timp, agenţiile au început un război de gherilă, făcând presiuni în culise pentru a zădărnici aplicarea prevederilor noii legi.

Retrogradarea S&P a creat condiţiile pentru o ciocnire. Politicienii vor fi tentaţi să fluture steagul alb, „înmuind" legislaţia în schimbul promisiunii agenţiilor că nu vor da alte note descalificante. Abordarea aceasta ar putea lăsa guvernul să respire pe termen scurt, însă nu ar trebui să cedeze în faţa unei asemenea şantaj. 

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort