Raport Europuls: Unde se fac legile României

Legislația aplicabilă în România este creată într-o proporţie considerabilă de către instituţiile UE iar legislaţia europeană primează asupra tuturor actelor emise de instituţiile statului român.

Uniunea Europeană este o comunitate economică, politică și juridică, în care statele membre au decis, prin decizia lor suverană privind adeziunea, să cedeze o parte a competențelor naționale în favoarea instituțiilor europene.

Conform Tratatului privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE), competențele UE se împart în 3 categorii:

Competenţe exclusive (art. 3 TFUE): uniunea vamală, politica de concurență, politica monetară, conservarea resurselor biologice ale mării, politica comercială și încheierea de acorduri internaționale în domenii proprii Uniunii, spre exemplu acorduri comerciale sau de scutire de vize. În aceste domenii, numai Uniunea Europeana poate emite acte legislative obligatorii, aplicabile în ansamblul UE, statele membre putând legifera în aceste sectoare numai cu acordul Uniunii.

Competenţe partajate (art. 4 TFUE): piața internă, politica socială, coeziunea, agricultura, pescuitul, mediul, energia, transporturile, rețelele transeuropene, protecția consumatorului, spațiul de libertate, securitate, justiție, aspecte transversale privind sănătatea, anumite aspecte ale cercetării și dezvoltării tehnologice si spațiului, anumite aspecte ale cooperării pentru dezvoltare și ajutorului umanitar. În aceste domenii, atât Uniunea Europeana cât și statele membre pot emite acte legislative. Totuși, dacă Uniunea Europeana decide să își exercite competenţa într-unul dintre domenii, atunci statele membre sunt obligate să renunţe la a legifera în acele domenii.

Competenţe de sprijin (art. 6 TFUE): politici economice, politici de ocupare a forței de muncă, politici sociale, educația, sănătatea, industria, cultura, turismul, protecția civilă, cooperarea administrativă. În aceste domenii, statele membre păstrează rolul principal în crearea de legislaţie, Uniunea Europeana putând emite acte privind coordonarea, complementarea sau sprijinirea măsurilor naționale.

Pe baza delimitării de competențe între Uniunea Europeana și statele membre, instituțiile europene adoptă trei tipuri de acte legislative obligatorii (drept secundar): regulamente, obligatorii și direct aplicabile în ansamblul UE, directive, obligatorii în ansamblul UE, ele necesitând legi naționale de implementare şi deciziii, obligatorii pentru destinatarii acestora care pot fi state membre, companii, etc.

Supremaţia dreptului european asupra legislaţiei naţionale

Ansamblul legislației europene, fie că este vorba de legislația primară (tratate) sau cea secundară (regulamente, directive, decizii) se află deasupra legislației naționale în ierarhia juridică comunitara ceea ce înseamnă că actele naționale nu pot să fie contrare dreptului Uniunii. Această supremație absolută a dreptului european asupra legislației naționale este un principiu fundamental al dreptului european recunoscut de Curtea Europeana de Justiție (cauza Costa contra Enel, 1964) și se aplică tuturor actelor naționale emise de toate instituțiile și puterile statului: legi, regulamente, decizii, decrete, ordonanțe, decizii judecătorești, decizii ale Curții Constituționale. De asemenea, potrivit jurisprudenței Curții Europene de Justiție, legislația europeană primează și asupra Constituțiilor naționale.

În contextul celor expuse, toate actele adoptate de instituțiile statului român, fie că acestea sunt parte a puterii executive, legislative sau judecătorești, au obligația juridică de a respecta legislația europeană. Controlul asupra respectării legislației europene este asigurat pe de o parte de judecătorii naționali și pe de altă parte de Comisia Europeană în calitate de gardian al Tratatelor. În conformitate cu articolul 258 TFUE, în situația în care Comisia constată încălcări ale dreptului comunitar, aceasta emite un aviz motivat de încălcare a Tratatelor, după ce a oferit statului membru în cauză posibilitatea de a-și prezenta observațiile. În situația în care statul membru respectiv nu se conformează avizului motivat, Comisia poate sesiza Curtea Europeana de Justiție care emite decizii obligatorii față de statul membru în cauză ce pot implica inclusiv sancțiuni financiare.

Câtă legislaţie aplicabilă în România își are sursa în sistemul comunitar

Pentru a deveni membră a Uniunii Europene, România a trebuit să implementeze așa numitul acquis comunitar, adică ansamblul actelor legislative și non-legislative adoptate de instituțiile europene până la momentul aderării. Potrivit unei estimări a Camerei Deputaților, acest ansamblu de acte totaliza la momentul aderării aproximativ 100 000 de pagini. Mai mult decât atât, acquis-ul comunitar se află într-o continuă dezvoltare ca urmare a activității instituțiilor europene. Astfel, potrivit EUR-lex, doar în anul 2012 au fost adoptate aproape 900 de acte comunitare, incluzând regulamente, directive și decizii.

De asemenea, potrivit aceleiași surse, numărul total de regulamente, directive și decizii adoptate de Uniunea Europeană se ridică la 112 140. La acestea se adaugă diverse acte speciale cum sunt, spre exemplu, actele de implementare și actele delegate, care sunt de asemenea, obligatorii pentru statele membre.

În funcție de competențele UE și de agenda instituțiilor europene, legislația aplicabilă în România poate avea proporții variate de origini comunitare ce pot varia de la mai puțin de 10% în domenii precum educația sau turismul și până la aproximativ 70% în cazul unor politici ca mediul, agricultura sau politica comercială. Cu toate că nu se poate stabili în mod sistematic o proporție globală certă a influenței Uniunii Europene în legile aplicabile în România, se poate totuși afirma cu certitudine că legislația europeană ocupă o parte importantă din cadrul legislativ aplicabil în țara noastră. Mai mult, legislația națională și deciziile de orice fel ale tuturor puterilor statului trebuie să respecte cadrul legislativ european.

Puteţi consulta studiul pe site-ul Europuls