Primele concluzii ale anchetei privind explozia de pe podul aflat la frontiera dintre Statele Unite şi Canada

0
Publicat:

Două persoane au murit miercuri în explozia accidentală a unui vehicul pe un pod aflat la frontiera dintre Statele Unite şi Canada, în apropiere de Cascada Niagara, punând în alertă serviciile de securitate şi autorităţile din cele două ţări.

Explozia a provocat moartea a doi oameni FOTO: X

Biroul regional al FBI, poliţia federală americană, a declarat că în urma verificărilor nu s-au descoperit "niciun material exploziv şi nicio legătură teroristă". Ancheta în legătură cu accidentul de circulaţie i-a fost încredinţată poliţiei locale, a adăugat FBI, scrie Agerpres.

Accidentul s-a produs în oraşul Niagara Falls, aflat la graniţa dintre SUA şi Canada. Ajunsă la faţa locului, guvernatoarea statului New York, Kathy Hochul, a vorbit despre un "incident oribil, un accident (de maşină), o explozie (...) însă în acest stadiu nicio legătură teroristă nu a fost stabilită".

Ea a confirmat decesul a două persoane care se aflau în maşină pe Rainbow Bridge, între Statele Unite şi Canada.

Potrivit unor surse de securitate şi a unui martor citat de presa americană, precum şi a unei filmări a autorităţilor americane de frontieră postată pe reţeaua X, o maşină se deplasa cu viteză foarte mare spre graniţă, înainte de a zbura literalmente şi de a lovi un parapet şi de a exploda.

Un canadian aflat în vizită în SUA, Mark Guenter, intervievat de CBS, a povestit că a văzut o maşină care "mergea cu o viteză de peste 100 mile pe oră (160 km/h)", apoi a văzut-o "lovind un parapet şi zburând în aer". În cele din urmă el a văzut "o minge de foc" şi fum pe pod.

Înainte de declaraţiile guvernatorului Kathy Hochul, premierul canadian Justin Trudeau a vorbit în parlament despre o "situaţie clar foarte gravă la Cascada Niagara", după ce "un vehicul a explodat pe Rainbow Bridge".

Casa Albă a afirmat că l-a informat pe preşedintele Joe Biden despre explozie.

"Ori de câte ori o infrastructură atât de importantă pentru Canada şi Statele Unite, precum un punct de trecere a frontierei, este locul unui asemenea eveniment violent, acesta reprezintă un motiv de îngrijorare pentru guvernele" ambelor ţări, a adăugat Dominique LeBlanc, ministrul canadian al siguranţei publice.

Oraşele de graniţă canadian şi american Niagara Falls au anunţat pe pagina lor de Facebook că Rainbow Bridge a fost închis până la noi ordine, la fel şi parcul natural american Niagara Falls şi aeroportul din Buffalo, oraş american situat în apropiere.

Mai multe pentru tine:
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea