Primăvara Arabă: zece consecinţe neaşteptate

La trei ani de la debutul revoltelor ce aveau să creeze Primăvara Arabă, Orientul Mijlociu încă se află într-o continuă schimbare. Rebelii au răsturnat guverne, după cum a dictat voinţa popoarelor, însă a apărut şi o serie de consecinţe neprevăzute, potrivit unei analize a corespondenţilor postului de televiziune BBC.

1. Monarhiile au supravieţuit revoltelor

Familiile regale din Orientul Mijlociu au avut parte de o Primăvară Arabă care ar fi putut fi mai problematică decât cum s-a manifestat deja. Guvernele răsturnate au fost construite mai ales după modelul sovietic: la conducere se afla partidul unic, susţinut de instituţiile de securitate investite cu putere.

Liderii au încercat să aplice metode diferite, fiecare dintre ele menite să calmeze spiritele; Bahrain a apelat la intervenţiile în forţă ale armatei, pe când Qatarul a decis să majoreze salariile bugetarilor în primele luni ale revoltelor. Însă majoritatea slujbelor prost plătite din ţările Golfului Persic sunt ocupate de imigranţi, iar în cazul în care încearcă să obţină drepturi suplimentare şi măsuri de siguranţă asigurate de stat riscă să fie expulzaţi.

La acestea se adaugă faptul că, de multe, ori, oamenii se simt mai ataşaţi emoţional de monarhi în comparaţie cu atitudinea faţă de autocraţi.

2. SUA nu mai pot trage sforile în Orientul Mijlociu

Primăvara Arabă nu a contribuit foarte mult la îndeplinirea intereselor Statelor Unite ale Americii. Iniţial, Washingtonul a mizat pe imaginea unui Orient Mijlociu stagnant, care să păstreze alianţele cu Egiptul, Israelul şi Arabia Saudită.

Însă SUA nu au reuşit să ţină pasul cu evenimentele din Egipt, ţară care l-a ales democratic pe islamistul Mohamed Morsi, ulterior îndepărtat de la putere de către armată. Cu toate acestea, preferă totuşi acest regim, atât timp cât este dispus să menţină pacea cu Israelul.

Statele Unite reprezintă în continuare o putere mondială, însă nu mai dictează evoluţia evenimentelor în Orientul Mijlociu, subliniază corespondenţii BBC.

3. Sunnism vs. Şiism

Protestele paşnice faţă de guvernelor autoritare au involuat rapid spre adevărate războaie civile cu implicarea motivelor religioase, zguduind întreaga comunitate internaţională. În regiunea Orientului Mijlociu se manifestă o accentuare a tensiunilor între adepţii sunnismului şi cei ai şiismului (două ramuri ale islamului), ceea ce riscă să prelungească violenţele sângeroase şi să mărească numărul victimelor.

Iranul, Arabia Saudită şi Irakul sunt unele dintre ţările afectate de această „plagă” a urii între secte. Aceasta ar putea fi una dintre cele mai marcante „moşteniri” ale acestor ani de schimbare în lumea arabă.

4. Iranul, câştigător surpriză

Nimeni nu ar fi crezut la începutul Primăverii Arabe că Iranul va avea de câştigat de pe urma ei. Iniţial, Iranul era aproape paralizat din cauza sancţiunilor economice dure, impuse de comunitatea internaţională pentru a-i pedepsi ambiţiile nucleare. Astăzi însă, nu poate exista o soluţie pentru războiul din Siria decât cu acordul şi cu implicarea Teheranului.

5. Pierzătorii au devenit câştigători

Un exemplu sugestiv este Frăţia Musulmană din Egipt – după 80 de ani în care a acţionat din umbră, Frăţia a reuşit să-l îndepărteze de la putere pe dictatorul Hosni Mubarak şi şi-a arătat intenţiile de a reface imaginea celei mai mari ţări din Orientul Mijlociu.

Astăzi însă, membrii Frăţiei sunt vânaţi de armată în timp ce unii dintre ei au de ispăşit pedepse cu mulţi ani de închisoare. Acum un an, Frăţia Musulmană era declarată câştigătoare, însă acum este considerată una dintre ele mai mari pierzătoare dintre actanţii implicaţi în Primăvara Arabă.

Acest rezultat a afectat şi ambiţiile de putere ale Qatarului, care a susţinut Frăţia. Micul stat a sprijinit şi rebelii din Libia la începutul Primăverii Arabe, cu scopul de a-şi extinde influenţa în regiune, însă eforturile s-au dovedit a fi zadarnice.

6. Kurzii culeg rezultatele

Oamenii din Kurdistanul irakian par să fie din ce în ce mai clar unii dintre câştigătorii Primăverii Arabe şi pare că nu sunt departe de a-şi îndeplini visul de a obţine independenţa. Fiind localizat în nordul ţării, unde se dezvoltă industria petrolieră şi legăturile economice  independente cu Turcia, Kurdistanul are un steag propriu, un imn şi o armată proprie.

Kurzii din Irak obţin propriile avantaje de pe urma dezintegrării lente a ţării, care funcţionează din ce în ce mai puţin ca un stat unitar.

7. Femeile, victimele Primăverii Arabe

La începutul protestelor din Egipt, în Piaţa Tahrir din Cairo, au venit numeroase femei curajoase care au militat pentru respectarea drepturilor lor fundamentale, cât şi pentru drepturile politice, însă au fost profund dezamăgite. Cazurile de abuz sexual în public sunt şocant de dese, notează BBC.

Mai mult, Fundaţia Thomson-Reters a întocmit un studiu potrivit căruia cel mai ostil loc în care poate trăi o femeie este Egiptul, stat depăşit până şi de ultraconservatoarea Arabie Saudită.

8. Puterea reţelelor sociale

La începutul protestelor, a existat un entuziasm general printre mass-media din Occident, care profitau de avantajele reţelelor sociale, în special Facebook şi Twitter. Acestea au jucat un rol important în ţări precum Arabia Saudită, unde oamenii s-au exprimat fără cenzura canalelor oficiale de presă şi care au lansat astfel dezbateri naţionale.

Însă televiziunea rămâne în continuare cel mai important canal de propagare a informaţiilor în ţările cu un numărmare de oameni nealfabetizaţi şi unde accesul la internet este slab reprezentat.

9. Piaţa imobiliară din Dubai se redresează

Urmările evenimentelor care au marcat Orientul Mijlociu sunt resimţite dincolo de graniţele ţărilor ce alcătuiesc acea regiune. Printre observatori circulă o teorie potrivit căreia piaţa imobiliară din Dubai a înflorit datorită bogaţilor din Egipt, Libia, Siria, Tunisia, care şi-au căutat un mediu mai stabil pentru a-şi păstra banii. Rezultatele acestui fenomen ar putea fi resimţite până în Paris şi Londra.

10. Redesenarea hărţilor lumii

O hartă a Orientului Mijlociu, desenată de Marea Britanie şi de Franţa la mijlocul Primului Război Mondial, pare că se desluşeşte abia în zilele noastre. Nimeni nu poate însă dacă Siria şi Irak vor avea aceleaşi graniţe ca în prezent şi peste cinci ani şi dacă îşi vor păstra statutul de ţări unitare.

Istoria ne-a dat o lecţie valoroasă: revoluţiile sunt imprevizibile şi ar putea dura mai mulţi ani până când primele consceinţe să iasă la suprafaţă şi să se manifeste în mod vizibil.