Preşedintele ceh "loveşte" din nou: Europa trebuie să scape din cămaşa de forţă a Bruxelles-ului

Doar o regândire fundamentală a întregului model al Uniunii Europene poate readuce bogăţia pe Continent, scrie preşedintele ceh Václav Klaus într-un editorial publicat de "The Telegraph".

Timp de mulţi ani, Europa nu a acordat suficientă atenţie evenimentelor de pe Continent sau nu a îndrăznit să le privească în mod critic. Abia acum doi ani, o dată cu începutul crizei datoriilor eurozonei unii au început să privească mai îndeaproape problemele. Dar cei mai mulţi tot nu doresc să vadă că acesta a fost doar vârful unui aisberg mult mai mare.

Împreună cu politicienii şi economiştii, aceşti oameni au considerat că până şi criza din 2008-2009 a fost un fenomen global şi că Europa pur şi simplu l-a importat, deşi era evident că era o criză nord-americană şi europeană. Problemele de durată din Europa au fost mult subestimate: de aceea trebuie arătate dintr-o perspectivă istorică.

Integrarea europeană s-a bazat pe o idee raţională de a liberaliza Europa, de a o deschide şi de a extinde comerţul construind o piaţă comună şi un spaţiu economic larg interconectat. Această liberalizare a caracterizat mai mult sau mai puţin primele decenii ale procesului de integrare europeană. Şi a adus rezultate bune, mai ales în comparaţie cu anii 30.

Dar vremurile actuale sunt diferite, pentru că integrarea europeană s-a dus spre altceva. Liberalizarea a fost înlocuită de un transfer masiv al competenţelor de la statele membre către "centrul de comandă" al Uniunii Europene, din Bruxelles; de o înlocuire radicală a caracterului interguvernamental cu supranaţionalismul; de o slăbire atent orchestrată a "cărămizilor" integrării europene - ţările individuale; de o centralizare pe scară largă, reglementări împotriva pieţei, standardizare şi armonizare a întregului continent.

Post-democraţia

În trecut, un continent eterogen a înflorit graţie diversităţii saleâ, non-uniformităţii şi competiţiei sănătoase dintre ţări. Asta s-a schimbat când Europa a devenit unită şi a fost uniformizată artificial de către guvernanţa şi legislaţia centrală. Asta a dus la rezultatele economice slabe pe care le vedem azi şi la ceea ce se numeşte deficit democratic. Eu îi spun post-democraţie.

Uniformitatea instituţională s-a transformat într-o cămaşă de forţă care blochează toate activităţile umane pozitive. Cel mai important moment din acest proces a fost crearea Uniunii Monetare şi introducerea unei singure monede iniţial pentru 12 state, apoi pentru 17. Criza datoriilor suverane ale Eurozonei e o consecinţă inevitabilă a acestei monede unice, a acestei unice rate de schimb, a acestei dobânzi unice pentru mai multe ţări cu diverşi parametri economici. Decizia politică în favoarea acestui aranjament a fost luată fără a se lua în considerare fundamentele economice existente.

Economiştii ştiu că uniunile moentare prost construite sunt costisitoare şi nu durează mult. Asemenea aranjamente pot fi salvate ipotetic printr-un grad de solidaritate între membru şi prin transferuri fiscale uriaşe. Dar nu poate exista o solidaritate autentică în Europa şi nu există fonduri mari în mâinile autorităţilor politice europene pentru a compensa ţările care sunt victimele acestui aranjament din cauza parametrilor lor economici. Aşa că nu există nici o soluţie iminentă pentru capcana datoriilor suverane. Există doar consecinţe nedorite: probleme bugetare şi economice pe termen scurt şi stagnare pe termen lung.

Doar o jumătate de problemă

Şi totuşi, actualul model nu este decât jumătate din problemă. În afară de dificultăţile ce rezultă din integrare, există o problemă uriaşă cu economia de piaţă socială din Europa. Se preferă politici bazate pe redistribuirea venitului în loc de activităţi productive. Se preferă timpul liber, siestele, vacanţele lungi muncii din greu. Se preferă consumul investiţiilor, datoriile economisirii şi siguranţa riscurilor. Se preferă social democraţia capitalismului.

Problema are rădăcini adânci şi nu poate fi rezolvată prin şi mai multe summituri europene. Pentru a readuce productivitatea în Europa e nevoie de ceva similar din punct de vedere structural sarcinii pe care am avut-o de îndeplinit în Cehia când a trebuit să scăpăm de comunism.

Asta înseamnă cel puţin transformarea sistemului economic şi social şi restructurarea integrării europene. Iată cum văd eu principalele componente ale unei asemenea schimbări. Înainte de toate, trebuie să scăpăm de economia socială neproductivă şi paternalistă. Apoi, trebuie să acceptăm că procesele de ajustare economică iau timp şi că politicienii nerăbdători şi guvernele iau decizii greşite de multe ori. În al treilea rând, ar trebui să reducem masiv cheltuielile guvernamentale şi să lăsăm baltă flirtatul cu soluţii bazate pe creşteri de taxe.

Trebuie de asemenea să oprim legislaţia ecologistă în veşnică expansiune. Verzii trebuie împiedicaţi să preia frâiele asupra unei părţi importante din economie sub steagul unor doctrine precum încălzirea globală. Ar trebui să scăpăm şi de centralizare, armonizare şi standardizare a continentului european şi să începem descentralizarea, dereglementarea şi desubvenţionarea societăţii şi economiei. Ar trebui să devină posibil pentru ţări care sunt victime ale Fondului Monetar Internaţional să iasă din programe şi să se întoarcă la propriile aranjamente monetare. Şi ar trebui să lăsăm baltă planuri precum uniunea fiscală, ca să nu mai vorbim de ambiţiile antidemocratice de a unifica politic Europa. Ar trebui să ne întoarcem la democraţie, care poate exista doar la nivel de state-naţiuni, nu la nivelul întregului continent. O discuţie serioasă asupra acestor chestiuni a fost întârziată nepermis de mult.