Preşedintele Braziliei pune la îndoială sistemul electoral din ţară şi vrea să mobilizeze armata pentru transparenţa la alegeri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jair Bolsonaro, preşedintele Braziliei, pune la îndoială sistemul de vot electronic FOTO EPA-EFE

Preşedintele Jair Bolsonaro a invitat luni, 18 iulie, corpul diplomatic la reşedinţa sa pentru a scoate în evidenţă slăbiciunile sistemului electoral brazilian, anunţă Mediafax.

„Sistemul este complet vulnerabil. Armata trebuie mobilizată pentru a contribui la asigurarea transparenţei din alegerile de pe 2 octombrie. Frauda trebuie evitată”, a rostit Bolsonaro în faţa celor aproximativ 40 de diplomaţi invitaţi la reşedinţa sa într-un briefing fără precedent, cu trei luni înainte de alegeri.

Conform Mediafax, printre diplomaţii prezenţi s-au numărat reprezentanţi ai Statelor Unite, Uniunii Europene, Franţei, Spaniei şi Portugaliei.

"Ştiam ce avea să spună, nu era o surpriză. Dar este destul de neobişnuit să convoace comunitatea diplomatică pentru a discuta despre o problemă internă", a declarat un diplomat prezent la sedinţă.

Liderii opoziţiei au cerut o anchetă care să verifice dacă ascensiunea la putere a lui Jair Bolsonaro s-a făcut pe criterii legale. Analiştii sunt de părere că încercările sale de a discredita sistemul electoral din Brazilia vin pe fondul eşecului din sondaje, unde fostul preşedinte de stânga Luiz Inacio Lula da Silva conduce detaşat, arată Mediafax.

Oficialii americani i-au îndemnat pe brazilieni să aibă încredere în sistemul lor de vot şi au spus că Bolsonaro ar trebui să înceteze să mai pună îndoieli cu privire la votul electronic.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Cine sunt spionii Moscovei la Bruxelles? Profilurile celor 19 aşa-zişi diplomaţi ruşi expulzaţi recent din Belgia

Strategia în trei acte prin care Vladimir Putin crede că va câştiga în Ucraina

Mai multe pentru tine:
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
O altă vedetă dată afară de la Pro Tv. A avut aceeași soartă precum Cătălin Măruță: „O să fie foarte greu”
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile