Perth, prima metropolă-fantomă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pronosticul sumbru al expertului în probleme de mediu Tim Flannery ar putea deveni realitate Unul dintre marile oraşe ale lumii, Perth, ar putea fi abandonat în viitor de locuitorii săi.

Pronosticul sumbru al expertului în probleme de mediu Tim Flannery ar putea deveni realitate

Unul dintre marile oraşe ale lumii, Perth, ar putea fi abandonat în viitor de locuitorii săi. Australienii se numără printre cei mai mari consumatori de energie din lume. Iar Perth-ul foloseşte mai multă apă decât orice alt oraş din Australia. Nu este nicio îndoială că acest oraş trebuie să-şi dea seama că resursele sale de apă sunt pe cale să se epuizeze, avertizează experţii.

Ecologistul Tim Flannery, desemnat Australianul anului, a prezis că oraşul Perth, din vestul Australiei, ar putea deveni prima "metropolă-fantomă din lume". Expertul în probleme de mediu a emis ipoteza că locuitorii acestuia ar putea fi forţaţi să-l abandoneze pe viitor, din cauza lipsei de apă.

Australia are, după cum se ştie, una dintre cele mai uscate clime de pe glob, iar Perth este ca o insulă de verdeaţă cu parcuri şi grădini în stil european la marginea unui imens deşert. Dar ca să le menţină verzi, este nevoie de multă apă. În consecinţă, experţii avertizează că este nevoie ca oraşul să se trezească şi să ia măsuri urgente, pentru că resursele sale de apă sunt pe cale de epuizare, dacă schimbările climatice vor continua.

Afectat grav de schimbările climatice

Schimbările climatice ar putea face să se împlinească previziunile sumbre ale expertului Flannery. Perth este aşezat într-o zonă ce s-a bucurat de mari resurse de apă potabilă, însă schimbările de climă au fost atât de dramatice, începând de la mijlocul anilor 1970, încât cantităţile de apă de ploaie s-au redus cu 15-20%. Creşterile de temperatură şi lipsa iernilor umede au dus la sărăcirea rezervelor de apă. "Climatologii ne spun că este oraşul cel mai afectat din lume. Oamenii au înţeles că ceea ce se petrece este o consecinţă a schimbărilor climatice", afirmă Don McFarlane, de la Commonwealth Scientific Industrial Research Organisation.

Cel mai "izolat" oraş de pe planetă

Port aşezat pe coasta occidentală a Australiei, Perth este scăldat şi de râul Swan. Deşi este oraşul "cel mai izolat din lume", este activ şi modern. Aici locuiesc peste 1.300.000 de oameni, circa 80% din populaţia Australiei Occidentale. "Oraşul cel mai însorit" din Australia, Perth beneficiază şi de avantajul de a fi în acelaşi fus orar cu unele din marile puteri asiatice. Are o economie dinamică şi este capitala statului Western Australia.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video