Papa Francisc, "profund îndurerat" pentru victimele şi pagubele inundaţiilor din Argentina

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Papa Francisc s-a rugat pentru cei care au murit în urma inundaţiilro din Argentina FOTO Reuters

Papa Francisc s-a declarat "profund îndurerat" pentru victimele şi pagubele inundaţiilor puternice din Argentina, ţara sa natală, într-un mesaj de condoleanţe trimis către Arhiepiscopia din Buenos Aires şi făcut public de Vatican joi, relatează AFP.

În acest mesaj, scris în spaniolă, primul Papă latino-american spune că "se roagă pentru odihna eternă a defuncţilor". Peste 50 de persoane au murit în urma unor inundaţii provocate de ploile torenţiale care au căzut în capitala Buenos Aires şi regiunea sa.

El şi-a exprimat, de asemenea, "apropierea spirituală paternă faţă de toate persoanele afectate şi familiile lor".

În mesaj, Papa Francisc face apel la solidaritatea tuturor. "Sfântul Părinte cere instituţiilor civile şi religioase, dar şi tuturor persoanelor de bună voinţă să aducă orice ajutor necesar cu un spirit de caritate şi solidaritate creştină", anunţă comunicatul.

În plus, Papa invită la susţinerea "celor care şi-au pierdut locuinţele sau bunurile personale". Mesajul a fost semnat de către cardinalul Tarcisio Bertone, secretarul de Stat al Sfântului Scaun, şi adresat noului arhiepiscop de Buenos Aires, Mario Poli.

Cardinalul Bertone încheie mesajul transmiţând binecuvântarea apostolică a noului papă "în semn de apropiere cu mult iubitul popor argentinian".

Opt persoane au murit noaptea trecută în urma unor inundaţii, la Buenos Aires, iar 48 în noaptea de marţi spre miercuri, la La Plata, oraş de aproximativ 700.000 de locuitori situ

Mai multe pentru tine:
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert