Pacienţi chinezi externaţi după ce s-au vindecat de coronavirus au fost testaţi din nou pozitiv. Explicaţiile specialiştilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA-EFE

Medicii spun că 14% din pacienţii din provincia chineză Guangdong care s-au vindecat de infecţia cu COVID-19 şi au fost externaţi au avut un rezultat pozitiv la testele ulterioare de depistarea a virusului. Noile teste arată că aceştia au încă virusul în corp.

Testele din scaunul pacienţilor vindecaţi şi externaţi au ieşit pozitive în cazul a 13 persoane din China. Aceştia nu sunt însă şi transmiţători ai virusului, spun medicii. 

Autorităţile sanitare din Guangdong au declarat marţi că 13 pacienţi cu COVID-19 recuperaţi şi externaţi din spital au fost testaţi din nou la verificări ulterioare, iar aproximativ 14 la sută dintre pacienţii recuperaţi au fost mai târziu testaţi pozitiv. Miercuri, 844 de pacienţi au fost externaţi din spital după ce au fost declaraţi vindecaţi, potrivit AsiaNews.

Autoritatea sanitară a mai spus că niciuna dintre cele 13 persoane nu a prezentat simptome, iar rezultatele testelor în rândul a 104 persoane care au intrat în contact cu respectivii pacienţi au fost negative.

Directorul Diviziei de Boli Infecţioase a Spitalului din Guangzhou, Cai Weiping, a declarat că rezultatele pozitive au fost depistate în eşantioane colectate din scaunul pacienţilor.

Epidemiologul şef al Centrului pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor din Beijing spune că ceea ce a determinat rezultatele pozitive reprezintă cheia problemei.

Dacă un virus viu se găseşte în materiile fecale ale pacienţilor recuperaţi, atunci este necesară o vigilenţă crescută, deoarece arată că pacienţii nu s-au recuperat pe deplin şi ar putea infecta pe alţii, spun specialiştii.

Cai susţine că nu se ştie dacă virusul viu sau fragmente de virus au cauzat rezultatele pozitive şi este posibil ca rezultatele testelor să fie inexacte, având în vedere impurităţile din probele de materii fecale.

Yang Zhanqiu, director adjunct al departamentului de biologie patogenă de la Universitatea Wuhan, consideră că testarea fecalelor nu ar trebui inclusă în analizele care determină dacă un pacient poate fi externat, scrie GlobalTimes. 

În prezent, pentru ca un pacient să fie considerat vindecat şi să fie externat trebuie să treacă testele la plămâni, să nu mai aibă probleme respiratorii, temperatură şi să aibă două teste consecutive negative de acid nucleic. De asemenea, autorităţile sanitare au solicitat pacienţilor recuperaţi carantină la domiciliu timp de 14 zile şi să vină la spital pentru verificări în a doua şi a patra săptămână după externare.

„Testele sunt foarte sensibile, astfel că, teoretic, chiar şi un fragment de virus ar putea influenţa rezultatul. Dar fragmentele de virus din fecale indică, de asemenea, că virusul este încă viu în corpul pacientului sau că probele de fecale sunt contaminate cu fragmente din altă parte, mai ales atunci când un pacient nu prezintă simptome şi testul are loc la două săptămâni de la externare", a explicat Yang.

De regulă, nu există virus viu în corpul pacientului la aproximativ 10 zile după ce a fost considerat vindecat, spune Yang.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cinci lucruri pe care nu le știai despre Iuri Gagarin, primul om care a călătorit în spațiu. Care au fost ultimele sale cuvinte
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Provocările anului 2026 în funcție de ziua nașterii. Numerolog și psiholog Alexandra Rusu: „Energia colectivă a anului face ca oamenii să iasă din ceea ce nu îi mai reprezintă”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată