O ţară din Africa, afectată de conflicte sângeroase între păstori şi agricultori: Cel puţin 35 de morţi în ultimul episod de confruntări

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO AFP

Cel puţin 35 de persoane au fost ucise, între care un militar, într-un nou episod de confruntări între crescători de animale şi agricultori în sudul Ciadului, o zonă afectată de conflicte sângeroase între aceste comunităţi, transmite AFP.

Un grup de agricultori „a fost atacat de o bandă de indivizi înarmaţi. Acest atac s-a soldat cu un mort şi doi răniţi”, a declarat pentru AFP un oficial local. În represalii, agricultorii din zonă, care îi acuză pe crescătorii de animale că instigă la violenţe de acest tip, s-au dedat luni unui atac în provincia Salamat, în sud-estul Ciadului. În total, „35 de persoane, între care un militar, au murit în urma acestor confruntări”, a explicat Mara Maad.

Forţe de ordine au fost mobilizate în provincie, unde domneşte în prezent un calm relativ.

„Această dramă a pornit de la un incident cu o bandă de indivizi înarmaţi, hoţi de arme care provoacă ambuscade pe drumuri. De această dată, nu este vorba de devastarea unui teren agricol”, insistă oficialul local.

Violenţele între comunităţi sunt frecvente în sudul Ciadului, unde numeroşi locuitori sunt înarmaţi. Ele opun în principal păstori nomazi de origine arabă şi agricultori autohtoni, care îi acuză pe primii că le devastează câmpurile.

„Conflictele s-au generalizat în ultimii ani în aproape toate provinciile din sudul, centrul şi estul Ciadului şi iau proporţii înngrijorătoare în prezent”, estimează pentru AFP politologul Evariste Ngarlem Tolde.

La sfârşitul lui noiembrie, cel puţin 22 de persoane au fost ucise în confruntări între crescători de animale şi agricultori în departamentul Kabbia, în sudul ţării, după distrugerea unui teren agricol de către bovine. Între decembrie şi începutul lui ianuarie, aproape 50 de persoane au murit în Ciad în diverse conflicte între triburi.

În cursul unei alocuţiuni susţinute la 31 decembrie, preşedintele Ciadului, Idriss Déby Itno, s-a declarat „mâhnit” şi „consternat” de confruntările sângeroase produse în ultimele luni în mai multe localităţi din ţara sa.

Cu o climă mai blândă decât în alte regiuni ale Africii, sudul Ciadului atrage de mai mult timp păstorii nomazi din zonele de deşert. Aceştia din urmă au decis chiar să se instaleze în zonă, intrând astfel în conflicte de natură funciară cu agricultorii autohtoni.

Mai multe pentru tine:
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Sfințirea de la Catedralei Mântuirii Neamului, dincolo de curtea lăcașului de cult. „Va fi un punct de reper pentru țară și pentru turiști” | REPORTAJ
Tradiții și superstiții de Sfântul Dumitru. De ce nu e bine să atingi cuțitele în această zi
Profesoară de biologie din Iași, implicată într-un scandal uriaș. Elevii ar fi găsit imagini cu ea pe site-uri pentru adulți: „Face filme”
Nu i-a citit niciodată fiicei „Cenușăreasa”, iar acum a interzis complet internetul în casă!
Mesajele Vasilicăi Enache, avocata decedată în explozia din Rahova, analizate de criminalist: „În acel bloc era o bombă cu ceas”
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
O educatoare din Gorj, prinsă beată la volan, aproape de comă alcoolică
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Dotarea Armatei Roșii la 22 iunie 1941, în conformitate cu amintirile mareșalului G. K. Jukov