O nouă specie: criminalii electronici

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tânărul japonez pasionat de desenele manga, care a ucis şapte persoane, duminică, într-un cartier din Tokyo, într-un acces de nebunie violentă, a descris în detaliu masacrul pe internet.

Tânărul japonez pasionat de desenele manga, care a ucis şapte persoane, duminică, într-un cartier din Tokyo, într-un acces de nebunie violentă, a descris în detaliu masacrul pe internet.

Suspectul, Tomohiro Kato, în vârstă de 25 de ani, care era angajat la o uzină de piese pentru automobile situată în prefectura Shizouka, din centrul ţării, a anunţat poliţia.

Duminică dimineaţă el a parcurs la volanul unui camion închiriat cei 100 de kilometri care separă oraşul său, Susuno, de capitală, şi s-a îndreptat spre Akiba - nume sub care este cunoscută zona Akihabara, "oraşul electric" - unde, la sfârşitul săptămânii, vin mii de japonezi şi de turişti străini, atraşi de magazinele cu produse electronice şi cu jocuri video.

Kato a intrat cu maşina pe străzile unde duminica este interzis traficul rutier şi unde pietonii se plimbă în voie. Apoi a coborât, înarmat cu un cuţit, şi a început să ţipe şi să înjunghie trecători la întâmplare.

Criminalul a declarat la poliţie că a povestit în detaliu, pe internet, ceea ce a făcut, trimiţând mesaje de pe telefonul mobil. "Voi intra cu maşina în oameni, iar dacă va deveni inutil voi scoate un cuţit. La revedere tuturor", a anunţat el. (V.M.)