O închisoare secretă din Irak, unde se practica tortura, a fost închisă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O închisoare secretă din Bagdad unde ar fi fost practicată tortura de către forţele de securitate împotriva deţinuţilor sunniţi, a fost închisă în urmă cu mai mult de o săptămână, a declarat vineri un purtător de cuvânt irakian.

Trei ofiţeri care au lucrat în închsioare au fost reţinuţi pentru interogatoriu, Kamil Ameen, un purtător de cuvânt pentru Ministerul Drepturilor Omului a declarat pentru AFP, după ce oficialii care au vizitat locul pe 30 martie au raportat că ar fi avut loc anumite încălcări.

Închisoare, localizată pe fostul aeroport Al-Muthanna în vestul Bagdadului, a fost închis la 15 zile după procedurile oficialilor, a spus Ameen.

"În urma plângerilor care menţionau rele tratamente într-o închisoare aflată în subordinea Ministerului Apărării, am cerut şefului Guvernului să putem intra acolo pentru a ancheta, la 30 martie", a declarat Kamel Ameen.

"Am constatat încălcări, iar Guvernul a acceptat cererile noastre de a închide închisoarea şi, din motive administrative, acest lucru a durat 15 zile", a subliniat el.

Conform lui Ameen, 100 de deţinuţi au fost eliberaţi, 20 au fost predaţi autorităţilor din provincia Ninive de unde sunt originari, iar ceilalţi au fost repartizaţi în centre de detenţie care depind de Ministerul Justiţiei.

Cotidianul Los Angeles Times, care a dezvăluit acest caz, cita oficiali irakieni care afirmau că peste 100 dintre cele 431 de persoane încarcerate în acest loc de detenţie au fost torturate.

"În timpul vizitei noastre, mai mulţi prizonieri ne-au arătat urme de tortură fără ca noi să putem determina pentru moment dacă aceasta a fost practicată în această închisoare sau în închisorile din Ninive, de unde sunt originari deţinuţii", a adăugat Amine.

"Existenţa unor închisori secrete arată că unităţi militare sunt autorizate în Irak să comită încălcări ale drepturilor omului fără să fie trase la răspundere", acuzase duminică într-un comunicat Hassiba Hadj Sahraoui, o reprezentantă a Amnesty.

Deţinuţii "au fost supuşi la lovituri, şocuri electrice şi simularea sufocării, efectuată cu ajutorul unor saci de plastic. Mai mulţi deţinuţi ar fi indicat că un bărbat a murit în urma actelor de tortură în ianuarie", conform comunicatului.

Organizaţia şi-a exprimat "îngrijorarea după ce premierul Nuri al-Maliki a afirmat că nu este la curent cu abuzurile comise în această închisoare".

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”