O comună îşi declară autonomia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În centrul peninsulei se „coace“ un principat cu monedă proprie, idee agreată şi de provinciile vecine. Motivul: măsurile de austeritate ale Guvernului. Pretenţiile secesioniste vin din partea comunei Filettino, ai cărei locuitori sunt nemulţumiţi de recentele legi privind reorganizarea teritorială.

La 150 de ani de la aniversarea Unităţii Italiei, un sătuc din centru cu doar 550 de locuitori îşi revendică, spre surpriza tututor, propria independenţă. Şi nu este vorba despre regiunea Padania, calul de bătaie electoral al formaţiunii secesioniste Liga Nordului. Modelul primarului din comuna Filettino, Luca Sellari, este principatul Monte Carlo, adică un ţinut autonom, cu legi şi Constituţie proprii. Şi, ca totul să fie ca la carte, Sellari şi l-ar dori ca principe pe Emanuele ­Filiberto de Savoia, 39 de ani, singurul fiu al prinţului Vittorio Emanuele.

Transformarea comunei Filettino (aflată în regiunea Lazio) într-un principat, deşi puţin probabilă şi posibilă, nu reprezintă însă în ochii edilului local doar un vis utopic. Manevra administrativ-edilitară a lui Sellari ar duce, cel puţin teoretic, la evitarea alipirii comunei Filettino la o comună apropiată, Trevi. Într-adevăr, pachetul de legi reunit sub titulatura „finanziaria", aprobat recent de Cabinetul Berlusconi, prevede „dispariţia" localităţilor cu mai puţin de 600 de locuitori, acestea urmând să nu mai primească ajutoare şi subvenţii de la stat.

„Fiorito", moneda „principatului"

Nu e de mirare că primarii şi administratorii acestor localităţi se organizează în căutarea soluţiilor optime pentru ca cetăţenii pe care-i păstoresc să nu aibă prea mult de suferit. În consecinţă, la Filettino a apărut deja o „monedă" proprie, numită „Fiorito", precum şi o bancnotă cu chipul primarului Luca Sellari, ambele în „valoare" de 20 de euro. „Demersul nostru nu este doar o simplă provocare", le-a spus Sellari recent jurnaliştilor de la „New York Times", care au relatat deja despre „apariţia unui nou principat în centrul Italiei". „Nu putem accepta sub nicio formă acest decret care desfiinţează mai multe comune. Dacă lucrurile vor avansa în direcţia prevăzută de noile legi, vom proceda în aşa fel încât să ajungem la autonomia comunei noastre, pe care o vedem ca pe un principat. Ne dăm seama că nu va fi uşor, dar vom merge înainte", mai spune primarul din Filettino.
În susţinerea „desprinderii" de restul Italiei, edilii locali invocă mai multe argumente.

Primarul Luca Sellari şi-a tipărit propriul chip pe bancnote

Încăpăţânare şi baricade

Comuna Filletino, aflată într-o zonă muntoasă, se poate lăuda cu numeroase surse de apă (din care „împrumută" şi vecinilor), cu pârtii de schi, cu 8.000 de hectare de păduri ce reprezintă un adevărat patrimoniu natural. Celor peste 500 de localnici permanenţi li se adaugă, în lunile de vară, alţi 5.000 de locuitori care şi-au ridicat case de vacanţă în zonă. Aceştia şi-au declarat disponibilitatea de a se „muta" (în acte măcar) la Filettino, pentru ca efectele legii Guvernului Berlusconi, ce condiţionează avantajele administrative de numărul de locuitori, să-i ocolească.

„Nu mai suntem dispuşi să dăm apa noastră gratis ­celor 70 de comune din provincia Roma. Suntem pregătiţi să deviem cursul râului Aniene, care are o capacitate de 4.000 de litri pe secundă. E absurd, vor să ne elimine. Noi vom deveni autonomi şi, dacă nu ne ascultă, îi vom face să plătească apa pe care acum încă o mai iau gratis de la noi. Întreaga populaţie este gata să ridice baricade", mai ameninţă Sellari.

Ideea secesiunii, reluată

Pretenţiile primarului ­Luca Sellari îi vin ca o mănuşă turnată liderului Ligii Nordului, Umberto Bossi, care a relansat recent ipoteza înfiinţării statului Padania, întins în nordul bogat şi intens industrializat al Italiei. Nici ­Sicilia, care visează la rândul său la propria autonomie, nu ar spune „nu" unei astfel de reîmpărţiri teritoriale, supranumită „Italia Mediteraneană".

"Nu mai suntem dispuşi să dăm apa noastră gratis celor 70 de comune din provincia Roma. Suntem pregătiţi să deviem cursul râului Aniene, care are o capacitate de 4.000 de litri pe secundă.''
Luca Sellari primarul comunei Filettino

Mai multe pentru tine:
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea