„Nu“ partidelor ultrareligioase

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un recent sondaj de opinie citat de „ Jerusalem Post“ relevă că majoritatea israelienilor vrea excluderea din coaliţia guvernamentală a celor două partide ultrareligioase – Shas şi Iudaismul Unit al Torei.

Astfel, 95% din alegătorii evrei laici, dar şi 62% din evreii credincioşi consideră că partidele ultrareligioase şi-au pierdut credibilitatea în ochii publicului care doreşte menţinerea democraţiei şi a statului de drept.

Declaraţia îi aparţine rabinului Uri Regev, directorul organizaţiei Hiddush - Pentru Libertate  Religioasă şi Egalitate în Israel, care a realizat sondajul. Cetăţenii nu vor tolera ca viitorul Israelului să fie amanetat partidelor ultra­religioase, a precizat el.

Potrivit sondajului, 58 la sută din cei chestionaţi ar dori un guvern de uniune naţională în care să intre, în locul celor două formaţiuni ultrareligioase, partidul Kadima (acum în opoziţie).

Conflictul dintre laic şi religios

Rezultatele sondajului ilustrează o stare de fapt cunoscută de multă vreme în Israel  - conflictul dintre caracterul laic şi religios, mai ales sub forma sa extremistă, al statului evreu.

Există analişti care consideră că ideologia ultrareligioasă, prezentă pregnant în coloniile evreieşti din Cisiordania, este o ameninţare la securitatea Israelului. La ora actuală, afirmă ei, o mare parte a corpului ofiţeresc al  armatei israeliene, odinioară bastionul laicităţii, este compusă din tineri ultrareligioşi educaţi în ieşivoturi (şcolile religioase).

Viaţa de zi cu zi a israelienilor este tulburată de  numeroase manifestări violente ale ultrareligioşilor, cum au fost cele din vara trecută, împotriva unor parcări private din Ierusalim care funcţionau şi sâmbăta.

De curând, mii de părinţi ultrareligioşi au protestat faţă de hotărârea Ministerului Învăţământului de a unifica două şcoli religioase de fete şi au refuzat să-şi trimită copiii acolo.

Mai multe pentru tine:
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Kate Middleton și Prințul William, apariție fabuloasă în plin scandal! Au fost superbi la Premiile BAFTA 2026
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”