Nu există „linii roşii" atunci când trebuie apărat poporul şi interesele, avertizează Iranul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Teheranul nu are „linii roşii” atunci când vine vorba de apărarea poporului şi a intereselor sale, a avertizat duminică ministrul iranian de externe Abbas Araqchi, într-un moment de tensiune maximă în Orientul Mijlociu şi în contextul eforturilor Republicii Islamice de a descuraja un război regional, relatează EFE.

Tensiunile dintre Iran și Israel sunt în creștere FOTO SHUTTERSTOCK

„Deşi am depus eforturi enorme în ultimele zile pentru a descuraja un război total în regiunea noastră, afirm în mod clar că nu avem linii roşii în apărarea poporului şi a intereselor noastre”, a declarat Araqchi într-o postare pe X după ce a aterizat la Bagdad în cadrul turneului său în ţările arabe, potrivit Agerpres.

„Statele Unite au furnizat Israelului o cantitate record de arme”, a spus el.

Washingtonul a destinat Israelului un ajutor militar record de cel puţin 17,9 miliarde de dolari de la începutul războiului în Fâşia Gaza, cea mai mare sumă alocată de SUA de când şi-a început programul de asistenţă militară pentru Israel în 1959, potrivit unui raport al Centrului de investigaţii neafiliat de la Brown University în cadrul proiectului 'Costs of War'.

„Acum (SUA) pun în pericol şi vieţile trupelor lor prin desfăşurarea acestora pentru a opera sisteme de rachete americane în Israel”, a adăugat ministrul iranian în postarea sa.

Anterior, media israeliene au relatat că SUA ar intenţiona să desfăşoare baterii de apărare antiaeriană THAAD pe teritoriul Israelului pentru a-i întări capacitatea de ripostă la eventuale atacuri din partea Iranului, iar aceste sisteme vor fi operate de militari americani.

Şeful diplomaţiei iraniene a sosit duminica aceasta la Bagdad pentru a continua „consultările cu ţările musulmane privind situaţia critică” din Orientul Mijlociu „ca urmare a atacurilor şi agresiunii genocide a regimului israelian în Gaza şi în Liban”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Republicii islamice, Esmaeil Baghaei.

Israelul cântărește o ripostă la atacul Iranului

Premierul israelian Benjamin Netanyahu ține duminică o reuniune a cabinetului, a declarat un oficial israelian pentru CNN.

Vineri, o sursă a declarat pentru CNN că cabinetul a purtat discuții despre cum să răspundă la atacul cu rachetă al Iranului din 1 octombrie, dar nu a luat încă nicio o decizie în acest sens

Iranul a informat Statele Unite și unele țări din Orientul Mijlociu că va riposta împotriva oricărui nou atac al Israelului, a declarat sâmbătă pentru CNN o sursă din Teheran, care cunoaște discuțiile diplomatice.

În timp ce se pregătește pentru riposta Israelului, Iranul a cerut vecinilor săi arabi să nu permită Israelului să le folosească spațiul aerian, au declarat vineri doi diplomați din țările din Golf pentru NBC News.

„Consiliul de Cooperare din Golf nu este interesat să fie prins într-un foc încrucișat”, a spus un diplomat. „Accentul nostru s-a pus pe de-escaladare.”

Multe națiuni arabe, cum ar fi Iordania și Emiratele Arabe Unite, găzduiesc baze și instalații petroliere americane vitale pentru economia mondială, astfel că avertismentul Iranului  suscită temeri în regiune că aceste situri ar putea deveni ținte.

Însă un al doilea diplomat a adăugat că este puțin probabil ca vreo națiune arabă să fie de acord să permită ca spațiul său aerian să fie folosit de israelieni într-o lovitură asupra Iranului.

Ambii diplomați au vorbit după un intens impuls diplomatic din partea președintelui iranian Masoud Pezeshkian și a lui Abbas Araghchi, ministrul său de externe, pentru a obține sprijinul vecinilor lor din Golf și a-i convinge să-și folosească influența la Washington pentru a tempera un atac israelian.

Israelul și-a „a restrâns” țintele atacului, susțin oficialii americani

Probabil că Israelul va viza ținte militare și energetice iraniene drept răspuns la atacul din 1 octombrie al Republicii Islamice, a relatat NBC sâmbătă, citând oficiali americani.

În timp ce oficialii au remarcat că Israelul a „restrâns” potențialele ținte, ei au afirmat, de asemenea, că în prezent nu este clar când sau în manieră va avea loc riposta.

Mai multe pentru tine:
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cum scapi de mirosul de umezeală din casă. Soluții simple pentru un aer proaspăt și sănătos
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”