Noua Zeelandă concediază ofiţerii de frontieră care au refuzat să se vaccineze împotriva COVID-19

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aproximativ 95% din personalul vamal din prima linie care trebuia să fie vaccinat a primit prima doză, iar 85% au primit a doua doză de vaccin.

Nouă ofiţeri vamali din Noua Zeelandă au fost concediaţi deoarece au refuzat să se vaccineze împotriva Covid-19, transmite The Guardian. Autorităţile au cerut ca toţi angajaţii de la vamă să fie imunizaţi, iar cei care refuză să îşi facă vaccinul anti-Covid vor fi mutaţi în alte poziţii.

Premierul Jacinda Ardern a anunţat, în luna februarie, că vaccinul nu va fi obligatoriu pentru personalul din prima linie. Cu toate acestea, cei care refuză imunizarea vor fi mutaţi în alte poziţii, conform Digi24. 

Pentru cei nouă angajaţi concediaţi nu s-au găsit alte poziţii pe care să fie mutaţi, deşi Agenţia Vamală a discutat toate opţiunile cu personalul, exploratând şi opţiunile de redistribuire în cadrul serviciului public mai larg. Instituţia a transmis că „opţiunile de redistribuire erau foarte limitate din cauza lipsei de alte funcţii vamale existente în zonă”.

„Regretăm că aceşti indivizi au fost nevoiţi să părăsească locul de muncă şi înţelegem că este o situaţie dificilă pentru ei”, a spus un oficial al Agenţiei vamale.

Ministerul Sănătăţii a introdus vaccinarea obligatorie, până la data de 1 mai, pentru cei care lucreză în zona de frontieră cu risc ridicat.

Forţele de Apărare din Noua Zeelandă au ameninţat şi ele, în aprilie, că vor concedia membrii serviciului care refuză să primească vaccinul împotriva Covid-19.

Cu toate acestea, sindicatele din Noua Zeelandă s-au pronunţat împotriva vaccinării obligatorii şi susţin că personalul de frontieră nevaccinat „ar trebui redistribuit, iar drepturile lor de muncă trebuie protejate”.

Mai multe pentru tine:
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Relația Dacianei Sârbu cu Alex Ghionea. Cine este, de fapt, noul partener și ce dosar penal are pe rol
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă