Ministerul de Interne iranian anunţă primele arestări în ancheta privind elevele otrăvite

0
Publicat:

Ministerul de Interne iranian a anunţat marţi primele arestări în ancheta asupra seriei de intoxicări care afectează de trei luni mediile şcolare din Iran, informează AFP.

„Mai multe persoane au fost arestate în cinci provincii şi serviciile îşi continuă ancheta”, a declarat ministrul-adjunct de interne Majid Mirahmadi, la televiziunea publică, potrivit Agerpres.

El nu a oferit detalii cu privire la identitatea, circumstanţele arestării acestor persoane şi presupusa lor implicare.

Acest caz misterios a provocat o puternică emoţie în Iran, unde părinţi ai elevelor s-au mobilizat pentru a îndemna autorităţile să acţioneze.

În total, „peste 5.000 de eleve au fost afectate” în „circa 230 de instituţii de învăţământ” situate în 25 din cele 31 de provincii ale Iranului, de la sfârşitul lui noiembrie, a anunţat marţi Mohammad-Hassan Asafari, un membru al comisiei de anchetă parlamentare însărcinate să facă lumină asupra cauzelor acestui val de intoxicări.

Ghidul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a cerut luni „pedepse severe” împotriva persoanelor ce vor fi declarate vinovate în acest dosar.

Ele „trebuie să fie condamnate la pedepse severe” şi „nu va exista amnistie” pentru ele, a avertizat cea mai înaltă autoritate a Iranului, care evoca pentru prima dată acest dosar.

Valul de otrăviri cu gaz în centrele de educaţie pentru fete a început în noiembrie 2022 în oraşul sfânt al şiismului Qom. Printre simptome s-au regăsit dureri de cap, palpitaţii, ameţeli, stări de vomă şi, uneori, imposibilitatea de a-şi mişca membrele.

Ultimele cazuri s-au înregistrat sâmbătă în oraşele Kavar, Urmia, Zanjan, Hamedan, Kabudarahang, Karaj, Tabriz, Basmanj, Stardadashi şi Teheran.  

Mai multe pentru tine:
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Prima Doamnă din Oman primește o distincție fără precedent! I-a fost înmânată chiar de soțul ei, sultanul Haitham bin Tarik Al Said
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%