Sute de eleve, otrăvite în Iran în încercarea de a determina închiderea şcolilor de fete
0Indivizi necunoscuţi au otrăvit sute de eleve într-un important oraş sfânt din Iran în ultimele luni în încercarea de a forţa şcolile de fete să se închidă, a anunţat duminică o autoritate sanitară, relatează AFP.
De la sfârşitul lunii noiembrie, presa locală a raportat cazuri de otrăvire pe cale respiratorie a sute de fete cu vârste de aproximativ 10 ani în şcolile din Qom (centru). Unele dintre ele au fost internate pentru scurt timp în spital, potrivit Agerpres.
Părinţii acestora s-au adunat pe 14 februarie în faţa guvernoratului oraşului pentru a „cere explicaţii” autorităţilor, potrivit agenţiei oficiale Irna.
Purtătorul de cuvânt al guvernului, Ali Bahadori Jahromi, a anunţat a doua zi că „ministerele Informaţiilor şi Educaţiei cooperează” pentru a găsi sursa otrăvirii.
La sfârşitul anchetei, „ministrul adjunct al Sănătăţii, Youness Panahi, a confirmat duminică că otrăvirea elevelor din Qom a fost intenţionată”, a anunţat Irna.
„S-a dovedit că anumiţi indivizi au vrut ca toate şcolile, în special cele de fete, să fie închise”, a spus Panahi.
Până acum nu au fost anunţate arestări în acest caz.
Otrăvirea a fost provocată de „compuşi chimici disponibili şi nu de uz militar, şi nu este nici contagioasă, nici transmisibilă”, a adăugat el.
Situat la 150 km sud de Teheran, oraşul Qom este centrul studiilor religioase şiite din Iran.