Militanţii Statului Islamic atacă Kobane dinspre Turcia. Oraşul sirian este complet înconjurat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Militanţii Statului Islamic (SI) au lansat un atac asupra Kobane pentru prima dată venind din Turcia, indicând astfel că oraşul sirian asediat este acum complet înconjurat, informează „Daily Mail“.

Ciocnirile violente dintre militanţii SI şi cei care le ţin piept au condus la moartea a cel puţin 30 de luptători. Totul a început când, într-un atac sinucigaş, o bombă a fost detonată dintr-un vehicul armat ce trecea graniţa dinspre Turcia spre Siria, în Kobane, anunţă oficialii kurzi.

Nawaf Khalil, purtător de cuvânt pentru Partidul Democrat Kurd din Siria, spune că gruparea teroristă „obişnuia să atace oraşul Kobani din trei părţi, acum atacându-l din patru“. Turcia neagă faptul că luptătorii şi-au organizat raidul pe teritoriul ei.

Un comunicat al guvernului turc a confirmat ieri că unul dintre atacurile sinucigaşe a implicat un vehicul armat care a fost detonat pe partea siriană a graniţei. Însă în comunicat s-au negat susţinerile potrivit cărora vehiculul a ajuns în Kobane prin Turcia, fapt care ar reprezenta o premieră pentru militanţii extremişti. 

Susţinerile că vehiculul a trecut de pe teren turcesc în Siria sunt o minciună. Forţele de securitate care sunt în alertă în regiunea graniţei au luat toate măsurile necesare împotriva unei asemenea acţiuni““ se arată în comunicatul citat de „Daily Mail“.

În ultimul atac, se pare că un total de patru atentate sinucigaşe au avut loc, ucigând cel puţin 30 de luptători. Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului a anunţat că lupte grele s-au dus şi în sud-vestul oraşului sirian, unde gruparea SI şi-a adus tancurile pentru susţinerea militanţilor. 

Mustafa Bali, un activist din Kobane, spune că luptătorii SI au ocupat silozurile de cereale de pe partea turcească a graniţei şi că de acolo lansează atacuri prin punctul de trecere spre Siria. El a adăugat că alianţa occidentală condusă de SUA a lansat un raid aerian sâmbătă dimineaţă, în partea estică a oraşului. „Acum este clar că Turcia cooperează în mod deschis cu Daesh“, spune Bali, folosind acronimul arab pentru Statul Islamic. 

SI şi-a început ofensiva în Kobane la mijlocul lunii septembrie, capturând părţi din oraş, dar şi zeci de sate învecinate. Mai târziu, oraşul a devenit un punct central al raidurilor aeriene efectuate de coaliţia internaţională condusă de SUA împotriva SI. Forţele kurde au avansat încet în Kobane, de la sfârşitul lunii octombrie, când zeci de peshmerga (luptători kurzi) din Irak s-au alăturat kurzilor sirieni. În ultimele două luni, luptele au ucis sute de luptători ai ambelor părţi. Observatorul Sirian, ce-şi are sediul la Londra, a declarat că ultimele lupte au ucis cel puţin 8 kurzi şi 17 jihadişti, conchide „Daily Mail“.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online