Medvedev ia pulsul Europei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În prima vizită pe "bătrânul continent", noul lider de la Kremlin încearcă să strângă relaţiile cu Germania, partenerul privilegiat al Moscovei Cancelarul german, Angela Merkel, îl

În prima vizită pe "bătrânul continent", noul lider de la Kremlin încearcă să strângă relaţiile cu Germania, partenerul privilegiat al Moscovei

Cancelarul german, Angela Merkel, îl primeşte, azi, la Berlin, pe noul preşedinte rus, Dimitri Medvedev, aflat la prima vizită în Eurpa.

Liderul rus are programate întrevederi cu oameni de afaceri germani, cu preşedintele Horst Kohler, dar şi cu membri ai societăţii civile, în faţa cărora va ţine un discurs pe teme de politică externă.

Oficialii de la Berlin vor avea, astfel, ocazia, să-şi facă o imagine mai clară despre succesorul lui Vladimir Putin, cu care Angela Merkel a avut o relaţie tensionată, în special pe tema respectării drepturilor omului.

Noul lider rus nu a provocat, deocamdată, îngrijorarea cancelarului german, care a salutat intenţia preşedintelui Medvedev de a reforma sistemul judiciar, precum şi măsurile de combatere a corupţiei. În ciuda criticilor la adresa Moscovei, cancelarul german a pledat, recent, pentru intensificarea cooperării Rusia-NATO.

O "prietenie" de miliarde de euro

Angela Merkel a fost primul lider occidental care l-a întâlnit pe Medvedev, după ce a câştigat alegerile din 2 martie. Germania a investit miliarde de euro în economia rusă şi depinde de Moscova din punct de vedere energetic.

De altfel, o statistică dată publicităţii ieri arată că produsele energetice reprezintă 70% din importurile germane din Rusia. Relaţiile germano-ruse, mai cordiale pe vremea când social-democratul Gerhard Schroeder se afla la guvernare, s-au deteriorat după preluarea puterii de către Angela Merkel.

Acestea au intervenit în condiţiile în care SUA intenţionează să amplaseze elemente ale scutului antirachetă în Europa, iar NATO urmăreşte includerea foştilor membri ai Pactului de la Varşovia, totul pe fondul neliniştii în legătură cu utilizarea hidrocarburilor de către Moscova ca instrument de presiune.

Hodorkovski, pe agenda discuţiilor

Discuţiile pe care preşedintele Medvedev le va avea azi la Berlin cu Angela Merkel nu se anunţă însă deloc uşoare. Preţul gazelor, summit-ul G8, dar şi dosarul Kosovo sunt numai câteva dintre subiectele asupra cărora cei doi lideri vor căuta un punct comun.

Presa de la Berlin susţine că soarta fostului patron al grupului petrolier Iukos, Mihail Hodorkovski, condamnat la opt ani de închisoare pentru fraudă fiscală, ar putea fi abordată în timpul discuţiilor.

Publicaţia "Der Spiegel" afirmă că ministrul german de externe, Frank Steinmeier, s-a întâlnit, luna trecută, cu unul dintre avocaţii fostului patron al Iukos, iar acum ar încerca să obţină transferarea acestuia din Siberia într-o închisoare din Moscova.

Mai multe pentru tine:
Putin va bombarda și mai puternic Ucraina. Bloomberg: Recurge la șantaj nuclear și presiune psihologică, inclusiv bombardamente în masă
„Dintr-un iad în altul: niciun animal nu ar putea supraviețui aici”. Condițiile dramatice în care trăiesc palestinienii fugiți din Gaza
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor