Marijuana a devenit legală în Mexic. Preşedintele Curţii Supreme: „Astăzi este o zi istorică pentru libertăţi”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În 2020, autorităţile mexicane au confiscat 244 tone de marijuana.

Declaraţia emisă luni înlătură un obstacol legal pentru Ministerul Sănătăţii spre a autoriza activităţi legate de consumul de marijuana în scopuri recreative, a indicat instanţa supremă, potrivit Reuters. Astfel, adulţii vor putea să solicite autorizaţii pentru cultivarea şi consumarea canabisului. Fumatul în public şi în faţa copiilor rămâne interzis.

„Astăzi este o zi istorică pentru libertăţi”, a comentat ulterior preşedintele Curţii Supreme, Arturo Zaldivar.

Decizia intervine după ce Congresul mexican (parlamentul) nu a reuşit să voteze o lege pe această temă înainte de data limită, 30 aprilie, fixată de Curtea Supremă.

Declaraţia aprobată luni de Curtea Supremă înseamnă că persoanele care vor dori să utilizeze marijuana în scopuri recreative pot cere o autorizaţie de la Comisia federală pentru protecţia contra riscurilor sanitare (COFEPRIS) şi că aceasta nu le-o poate refuza, aşa cum proceda până acum.

Deşi organizaţiile civice şi specialiştii salută decizia Curţii Supreme, ei atrag atenţia că parlamentul urmează încă să legifereze pe acest subiect.

„Decizia (Curţii) nu afectează cadrul juridic penal şi lasă un vid juridic în ce priveşte consumul, cultivarea şi distribuţia canabisului”, a transmis ONG-ul Mexico United Against Crime pe Twitter.

Mai multe pentru tine:
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!