Marea Britanie şi Iranul îşi redeschid simultan ambasadele după aproape patru ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ambasada Marii Britanii la Teheran

Iranul şi Marea Britanie îşi redeschid simultan ambasadele, duminică, cu ocazia unei vizite la Teheran a ministrului britanic de Externe Phillip Hammond.

Ministrul britanic de Externe va fi prezent „pe 23 şi 24 august la Teheran, pentru redeschiderea ambasadei“, a anunţat Foreign Office într-un comunicat.

 „Prima vizită a unui ministru britanic din 2003 încoace. Moment istoric în relaţiile britanico-iraniene“, a postat Phillip Hammond pe Twitter în momentul sosirii la Teheran.

Vizita lui Hammond, însoţit la Teheran de o delegaţie formată din oameni de afaceri, are loc la câteva săptămâni după semnarea acordului istoric asupra programului nuclear iranian.

Textul acordului, negociat între Iran şi marile puteri din Grupul 5+1 (Statele Unite, Franţa, Marea Britanie, Rusia, China şi Germania), prevede limitarea programului nuclear iranian în schimbul anulării unor sancţiuni internaţionale impuse Iranului începând din 2006.

Redeschiderea ambasadei Marii Britanii de la Teheran „va fi marcată de o ceremonie la care vor participa ministrul de Externe, noul însărcinat cu afaceri britanic, Ajay Sharma, şi reprezentanţi ai Ministerului iranian de Externe“, a detaliat Foreign Office.

Ambasada Iranului la Londra „va fi redeschisă de asemenea pe 23 august“, se mai arată în comunicat.

Ambasada Marii Britanii la Teheran şi-a încetat activitatea în noiembrie 2011, după expulzarea ambasadorului britanic pentru sprijinul arătat sancţiunilor impuse Iranului de către occidentali. La câteva zile după expluzarea ambasadorului britanic, sute de protestatari islamişti au luat cu asalt ambasada, pentru a-şi arăta nemulţumirea faţă de înăsprirea sancţiunilor impuse Iranului din cauza programului său nuclear controversat. Tot atunci, ambasada Iranului de la Londra a fost de asemenea închisă.

„Redeschiderea ambasadelor este o etapă cheie în ameliorarea relaţiilor noastre bilaterale“, a subliniat Hammond, citat în comunicatul postat de Foreign Office.

„Iniţial, trebuie să ne asigurăm că acordul nuclear este un succes, în special în ceea ce priveşte încurajarea comerţului şi investiţiilor odată cu anularea sancţiunilor (impuse Iranului)“, a spus şeful diplomaţiei britanice.

„De asemenea, Marea Britanie şi Iranul trebuie să fie pregătite să discute provocările pe care le vor înfrunta împreună, precum terorismul, stabilitatea regională, extinderea (organizaţiei extremiste) Statul Islamic în Siria şi în Irak, lupta împotriva traficului de droguri şi combaterea migraţiei“, a continuat el.

Ambasada Marii Britanii la Teheran va fi condusă în primă fază de un însărcinat cu afaceri. Un ambasador ar putea fi numit în următoarele luni, a precizat Hammond.

Odată cu alegerea preşedintelui moderat Hassan Rohani în iunie 2013 şi reluarea negocierilor asupra programului nuclear iranian la sfârşitul aceluiaşi an, relaţiile dintre Teheran şi Londra s-au detensionat puţin, comentează AFP.

În februarie 2014, cele două ţări au decis să-şi normalizeze relaţiile, arborând simbolic steagurile naţionale la reprezentanţele lor. Tot atunci, Londra a anunţat că s-au întrunit toate condiţiile pentru redeschiderea ambasadei sale de la Teheran.

După semnarea acordului asupra programului nuclear iranian, la 14 iulie, Teheranul a fost vizitat succesiv de către Înaltul Reprezentant UE pentru Afaceri Externe Federica Mogherini, vicecancelarul german Sigmar Gabriel şi ministrul francez de Externe Laurent Fabius.

Ţările occidentale, care şi-au limitat drastic relaţiile comerciale şi economice cu Iranul din cauza sancţiunilor legate de programul său nuclear, speră, după acordul din 14 iulie, în reluarea schimburilor cu această ţară pentru a fi prezente pe o piaţă de aproape 80 de milioane de locuitori.

Autorităţile de la Teheran încurajează la rândul lor normalizarea relaţiilor cu Occidentul, cu scopul de a atrage investiţiile internaţionale.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"