Mai mulţi angajaţi ai unei prestigioase universităţi din Turcia au fost arestaţi în cadrul anchetei privind puciul eşuat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cincisprezece funcţionari ai unei prestigioase universităţi din Izmir (vestul Turciei) au fost arestaţi în cadrul anchetei privind tentativa de puci din 15 iulie, transmite Belga, citând informaţii publicate sâmbătă de agenţia turcă de presă Anadolu.

În total, 23 de persoane de la Universitatea Ege, cea de-a patra universitate ca mărime din Turcia, fac obiectul unui mandat de arestare: 15 au fost reţinute, iar opt sunt date în urmărire, potrivit sursei citate.

Printre persoanele arestate se numără şi cadre didactice ale universităţii.

Justiţia le reproşează faptul că ar avea legături cu fostul predicator Fethullah Gülen, acuzat de autorităţile turce că a orchestrat lovitura militară de stat eşuată din data de 15 iulie, în cursul căreia peste 270 de persoane au fost ucise şi alte câteva mii au fost rănite.

Gülen, inamicul „numărul unu“ al preşedintelui turc, Recep Tayyip Erdogan, aflat din 1999 în Statele Unite şi a cărui extrădare este cerută cu insistenţă Ankara, dezminte orice implicare a sa în tentativa de lovitură militară de stat.

După puciul eşuat, autorităţile de la Ankara au lansat o vastă operaţiune de epurare pentru a elimina influenţele adepţilor lui Gülen. Potrivit celui mai recent bilanţ anunţat de Guvernul turc, aproximativ 32.000 de persoane au fost arestate, iar 70.000 sunt vizate de anchete.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model