Machu Picchu, ameninţat de construcţia unui aeroport

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile din Peru şi-au propus să construiască un aeroport în apropierea complexului arheologic Machu Picchu, dar proiectul este contestat de istorici, scrie slate.fr.

Machu Picchu, o realizare fabuloasă a civilizaţiei incaşe, suferă deja de asaltul buldozerelor. Potrivit slate.fr, o porţiune de teren situată la 40 de kilometri de acest complex arheologic datând din secolul XV este deja defrişată pentru a face loc ridicării unui aeroport. Acest aeroport, dorit de autorităţi, ar urma să asigure legături directe cu marile oraşe ale Americii Latine şi Statelor Unite. Arheologii însă îl contestă, avertizând în privinţa afectării vestigiilor incaşe şi ecosistemului local.

„Construcţia unui aeroport aici va distruge zona, care era pe vremuri inima unei civilizaţii ce se întindea din Columbia modernă până în Argentina“, atrage atenţia Natalia Majluf, directoarea Muzeului de Artă din Lima.

Ea i-a adresat o scrisoare preşedintelui ţării, îndemnându-l să renunţe la proiect sau să mute locaţia noului aeroport.

Oraşul Chinchero, situat în apropierea complexului, a fost construit acum şase secole şi este incredibil de bine conservat. Economia locală se bazează pe agricultură şi turism. În 2017, peste un milion şi jumătate de turişti au vizitat Chinchero şi Machu Picchu, adică dublu faţă de limita recomandată de UNESCO.

Criticii proiectului se tem totodată că noul aeroport, prevăzut să devină operaţional în 2023, ar putea afecta bazinul de alimentare a lacului Piuray, care asigură aproape jumătate din cantitatea de apă consumată în Cuzco, un oraş istoric de peste 400.000 de locuitori.

Responsabilii locali rămân însă de neclintit. „Acest aeroport va fi construit cât mai repede cu putinţă, căci este foarte important pentru aglomeraţia Cuzco“, a declarat ministrul de Finanţe Carlos Oliva.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani