Libia: Atentate şi lupte violente la Benghazi, soldate cu cel puţin 36 de morţi şi peste 70 de răniţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel puţin 36 de militari au fost ucişi, iar peste 70 răniţi în atentate şi lupte care au loc în zona aeroportului de la Benghazi, în estul Libiei, între forţe ale armatei libiene şi miliţii islamiste, a anunţat o sursă din domeniul apărării, citată de AFP.

„Treizeci şi şase de militari au fost ucişi în trei atentate cu maşini-capcană, urmate de lupte între armată şi miliţii islamiste", care încearcă se preia controlul asupra aeroportului, a anunţat un purtător de cuvânt al unităţii forţelor speciale ale armatei libiene.

În cursul amiezii, două maşini-capcană au explodat în momentul trecerii unui convoi al armatei în apropiere de aeroport, provocând moartea a trei persoane şi răniţi, potrivit acestui purtător de cuvânt.

Mai târziu, un al treilea atentat a avut loc de asemenea în apropiere de aeroport, provocând victime, a adăugat aceeaşi sursă, care a precizat că alţi militari au murit în luptele din zona aeroportului.

Treizeci şi şase de militari au fost ucişi, iar alţi 71 răniţi, potrivit purtătorului de cuvânt citat.

Cei 71 de militari răniţi au fost duşi la spitalul din Al-Marj, la o sută de kilometri est de Benghazi.

Un bilanţ precedent anunţa 13 morţi şi 70 de răniţi.

Armata a afirmat că a respins un atac al unor combatanţi islamişti care au înregistrat "pierderi grele de oameni şi material".

De la începutul lui septembrie, miliţiile islamiste încearcă să preia controlul asupra aeroportului de la Benghazi, care poate servi atât ca aerodrom civil, cât şi ca bază aeriană militară.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”