Lecții după 5.000 de ani de prăbușiri civilizaționale: societățile construite pe concentrare excesivă a bogăției și puterii poartă în ele propriile premise ale colapsului

O nouă carte susține că societățile construite pe concentrare excesivă a bogăției și puterii poartă în ele propriile premise ale colapsului.

În Europa medievală, profețiile despre un colaps iminent circulau intens. Creșterea demografică, apariția industriilor timpurii, accentuarea inegalităților și dezastrele naturale repetate au alimentat un climat de anxietate profundă. Istoricul Norman Cohn notează că, într-o astfel de atmosferă, au apărut ceea ce el numește „mişcări mesianice ale săracilor” – grupări care vedeau în prăbușirea ordinii sociale o șansă de a răsturna elita și de a obține putere.

Astăzi, scriu analiștii, unele dintre condițiile care i-au determinat pe oamenii Evului Mediu să prevadă sfârșitul lumii – inegalitatea extremă, pandemiile, transformările tehnologice rapide – sunt din nou prezente. Filozoful Toby Ord estimează o șansă de una la șase ca umanitatea să dispară în acest secol, în timp ce autorul Jared Diamond apreciază drept „plauzibilă” o prăbușire globală până în 2050. În același timp, climatul politic din SUA găzduiește idei apocaliptice care susțin fie demantelarea birocratiei federale, fie restaurarea unui model social creștin conservator. Scriitorul britanic Dorian Lynskey remarcă faptul că „neliniștea apocaliptică” pare să fi devenit constantă, scrie The Atlantic.

Un studiu amplu al colapsurilor trecute

În această atmosferă, Luke Kemp – cercetător la University of Cambridge Centre for the Study of Existential Risk – propune o altă abordare. În volumul Goliath’s Curse: The History and Future of Societal Collapse, el nu contestă posibilitatea unui colaps, ci arată că astfel de episoade au avut loc în mod repetat în ultimele cinci milenii. Privite în ansamblu, susține Kemp, ele oferă lecții importante.

„Crizele pot fi benefice”, argumentează el, pentru că distrugerea ordinii existente deschide uneori drumul spre reconstrucție. Kemp observă că devastările pot afecta elitele mai puternic, în timp ce supraviețuitorii perioadelor de colaps pot câștiga o mai mare putere de negociere. El indică epoca de după prăbușirea civilizațiilor din Epoca Bronzului sau perioada post–Ciuma Neagră, când resursele disponibile pe cap de locuitor ar fi crescut.

Totuși, dovezile sunt mixte. Unele cercetări arată creșterea înălțimii populației după Epoca Bronzului, dar explicațiile pot varia. Iar interpretarea efectelor economice ale Ciumei Negre rămâne controversată: există studii care arată o creștere a salariilor, dar și analize care vorbesc despre consolidarea puterii economice în mâinile marilor entități comerciale.

Modele recurente în istoria prăbușirilor

Cartea lui Kemp parcurge cazuri variate – de la orașul Cahokia, în regiunea centrală a SUA de astăzi, până la centre urbane precum Monte Albán sau Jenne-Jeno în Africa de Vest. În majoritatea acestor exemple, spune el, prăbușirea a fost asociată cu acumularea de putere, conflicte interne, presiuni ecologice și supraextinderea imperiilor.

Pentru a descrie mecanismul prin care societățile se autodistrug, Kemp folosește metafora „Goliatului” – un ansamblu de structuri ierarhice în care bogăția și autoritatea sunt concentrate într-un nucleu restrâns. În Jenne-Jeno, susține el, apariția unei elite închise în interiorul zidurilor orașului și instalarea unui conducător cu puteri extinse au accelerat declinul. Kemp consideră că acest „Goliat” a stat în spatele prăbușirii celor mai multe civilizații și că, în prezent, amenință să submineze sistemele sociale moderne.

Unele argumente ale sale se apropie de cele formulate de David Graeber și David Wengrow în The Dawn of Everything, lucrare care a provocat dezbateri intense privind originile inegalității și interpretarea datelor arheologice.

Paralele între trecut și prezent

Kemp trasează adesea conexiuni îndrăznețe între vechi colapsuri și crize moderne, inclusiv între prăbușirea civilizațiilor mediteraneene din 1100 î.e.n. și criza financiară din 2008. Unele studii sugerează, într-adevăr, că recesiunile pot avea efecte complexe asupra sănătății populației, însă bilanțul rămâne, evident, negativ pentru multe grupuri vulnerabile. Kemp subliniază totuși că reformele economice și sociale postbelice au produs, în anumite țări, regimuri mai democratice și mai inclusive.

Privind prezentul, el avertizează că acumularea influenței tehnologice, financiare și culturale în mâinile unor actori precum Elon Musk sau Jeff Bezos amintește de epoci marcate de puternice dezechilibre – de la perioada marilor monopoliuri americane până la interbelic.

Un apel către acțiune

Goliath’s Curse este, în esență, un îndemn la a transforma anxietatea legată de viitor într-un proiect civic constructiv. Kemp avertizează în privința apariției unui „Goliat al Siliciului”, compus din tehnologii de supraveghere, centre de date și modele de inteligență artificială controlate de entități private. El susține dezvoltarea unor modele AI colaborative, eliminarea stimulentelor comerciale care pot amplifica riscurile și refuzul de a susține prin muncă instituții pe care le consideră „agenti ai distrugerii”, precum laboratoarele de AGI, corporațiile din combustibili fosili sau industria de armament.

Fiecare act de rezistență civică, scrie Kemp, poate fi „o piatră aruncată în direcția Goliatului".

Un avertisment și, totodată, o invitație la reflecție

Deși analiza lui Kemp este ambițioasă și uneori contestabilă în detalii, cartea rămâne o explorare accesibilă a modului în care civilizațiile se prăbușesc – și a motivelor pentru care un asemenea rezultat nu este inevitabil. Într-un moment marcat de tensiuni politice, frământări economice și anxietate globală, demersul său invită cititorii să-și imagineze cum ar putea arăta o societate mai rezilientă și mai echitabilă.