La orizont, canalul Eurasia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Kazahii şi ruşii vor să lege Marea Caspică de Marea Azov. Ideea sovieticilor din anii ’30 de a conecta printr-un canal - numit Eurasia - Marea Caspică de Marea Azov ar putea deveni realitate.

Un grup de lucru ruso-kazah a studiat posibilităţile tehnice ale acestui proiect, considerat de mulţi specialişti drept „titanesc". Conceptul a fost susţinut încă din 2007 de Vladimir Putin, pe atunci preşedinte al Rusiei.

Fostul lider de la Kremlin crede că un asemenea canal va oferi ţărilor riverane Caspicii acces la Marea Neagră şi Marea Mediterană, lucru ce la va schimba poziţia geopolitică. Costurile proiectului sunt estimate la peste 1.000 de miliarde de ruble (24 de miliarde de dolari).

La această sumă, proiectul ar putea deveni cel mai scump şantier din istoria Rusiei postsovietice, scrie cotidianul „Izvestia". Lucrările la un asemenea canal, care trecea prin  Krasnodar şi Stavropol, chiar demaraseră în secolul trecut, dar au fost oprite după declanşarea celui de-al Doilea Război Mondial, precum şi cele la cealaltă arteră navigabilă Volga -Don.

Banca de Dezvoltare Eurasia a alocat 2,7 milioane de dolari pentru a studia opţiunile posibile de traseu pentru interconectarea celor două mări - canalul Eurasia, sau Volga-Don. Expertiza este gata, grupul comun de lucru ruso-kazah urmând să selecteze cel mai fiabil proiect. Decizia finală va fi luată însă la nivelul liderilor din Rusia şi Kazahstan.

Pentru Astana - acest canal ar constitui o arteră de transport pentru hidrocarburi şi alte mărfuri, mai scurtă şi mai ieftină spre Europa. Nazarbaev doreşte ca pe canal să poată trece vase de tonaj mediu - 10.000 TDW. De asemenea, preşedintele kazah estimează că noua rută navigabilă ar putea fi gata în cinci ani.

Probleme de mediu

Acest canal ridică însă multe semne de întrebare în rândul ecologiştilor. Aceştia spun că el va întrerupe calea de migrare a animalelor, iarna, din stepă spre poalele munţilor Caucaz unde este mai cald, şi va trece prin mai multe zone protejate, afectând eco-echilibrul din regiune.

Dar cel mai tare se tem apărătorii mediului că prin acest canal flora şi fauna din Marea Caspică ar putea fi invadată de specii agresive care le-ar pune în pericol pe cele indigene.

Deturnarea fluviilor siberiene

În timpul Congresului regional anual de cooperare ruso-kazahă, ce a avut loc în luna septembrie la Ust-Kamenogorsk, în Kazahstan, preşedintele kazah, Nursultan Nazarbaev, a propus reînvierea unui alt proiect sovietic.

Acesta prevedea deturnarea fluviilor siberiene spre Asia Centrală unde se simte o acută lipsă de apă, scrie „Kommersant". Liderul de la Kremlin, Dmitri Medvedev, a spus că Rusia este gata să discute ideea.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO