Jerusalem Post: „Arabia Saudită face o demonstraţie de realpolitik“ în Orientul Mijlociu

Cei mai mulţi care citesc ştirile din ultimele săptămâni sunt derutaţi încercând să înţeleagă ceea ce se întâmplă în Orientul Mijlociu. Afectează căderea preşedintelui egiptean, Mohamed Morsi, războiul din Siria şi influenţează evenimentele siriene grupările teroriste din regiune? De ce susţin saudiţii Frăţia Musulmană în Siria, dar nu şi în Egipt? Războiul din Siria dezbină sau nu teroriştii suniţi şi şiiţi?

Nu există răspunsuri uşoare la aceste întrebări, pentru că statele, triburile şi mişcările din regiune îşi schimbă frecvent atitudinea, în funcţie de interesele lor, chiar şi în atunci când acestea sunt opuse ideologiei şi comportamentului lor obişnuit.

În timp ce Morsi susţinea rebelii suniţi din Siria, noua conducere a generalului Abdel Fattah al-Sisi pare să fie susţinătoarea status quo-ului, arătându-şi sprijinul faţă de preşedintele sirian, Bashar al-Assad. 

Dovezile stau în felul în care guvernul interimar de la Cairo a reluat relaţiile diplomatice cu Damascul, după ce Sisi a preluat puterea pe 3 iulie. Guvernul lui Morsi tăiase toate legăturile cu Siria, în iunie.

Mai mult, lovitura de stat din Egipt a reprezentat un obstacol puternic în drumul Primăverii Arabe şi a creşterii influenţei islamiştilor. Încheierea visului Frăţiei Musulmane în Egipt i-a dat un imbold de încredere lui Assad şi altor dictatori regionali, îngrijoraţi de revoluţiile care puteau să îi atingă.

Statele din Golf (cu excepţia Qatarului) şi Iordania au avut propriile nelinişti legate de posibile revoluţii în ţările lor, iar faptul că Sisi a stopat acest avânt reprezintă un moment semnificativ de respiro pentru ei. De aceea, noul guvern din Egipt este copleşit cu bani din Golf.

Excepţia din Golf este Qatarul, care a susţinut revoluţiile şi ridicarea islamiştilor la putere, în regiune- în special prin canalul său, Al Jazeera, unde încă există o atitudine pro-Frăţia Musulmană. Qatarul a pariat pe Morsi şi a fost dezamăgit de lovitura de stat militară.

În mod similar, guvernul islamist al Turciei îşi susţine partenerii ideologici- Frăţia Musulmană- iar premierul Erdogan şi-a îndreptat furia spre Israel, acuzând evreii de orchestrarea loviturii din Egipt.

Renumita publicaţie arabă, Al-Hayat, susţine că imboldul pe care Assad l-a primit în urma loviturii de stat reprezintă sfârşitul islamului politic în regiune, după ce preşedintele sirian ar fi afirmat că „timpul s-a întors“ înainte de 2011.

În plus, eşecul Frăţiei Musulmane de a-şi consolida puterea în Egipt ar fi afecatat imaginea sa în regiune şi „constituie o înfrângere clară a mişcării Fraţilor Musulmani în Siria“, citează Al-Hayat.

Opoziţia Arabiei Saudite faţă de Frăţia Musulmană (tot de factură sunită) în Egipt şi oriunde altundeva, se datorează faptului că liderii saudiţi privesc grupul ca fiind revoluţionar, ameninţând în acest fel, tradiţiile saudite legate de locul familiei regale la conducerea statului, dar şi interesele lor în regiune.  

Brandon Friedman, lector la Universitatea Tel Aviv şi cercetător în cadrul centrului Moshe Dayan pentru Studierea Orientului Mijlociu şi a Africii, a declarat pentru Jerusalem Post că, în timp ce Arabia Saudită, se opune Frăţiei Musulmane, grija liderului de la Riyadh pentru Siria era ca islamiştii să înfrângă Iranul (duşmanul principal al saudiţilor, în regiune).

 „Este foarte simplu: saudiţii folosesc islamiştii într-un mod instrumental, necontând dacă împărtăşesc aceleaşi ideologii cu ei“, consideră Friedman. Desigur, majoritatea sprijinului financiar nu provine de la guvernul saudit, dar mai mult de la finanţatori şi organizaţii private. Este o demonstraţie de pragmatism şi realpolitik.

Liderii saudiţi le permit reţelor de salafişti de pe teritoriul lor, să opereze, dar este o diferenţă între a le promova şi a închide ochii. „Dacă interesele salafiste ar fi tangente cu interesele ţării, atunci poate că ar şi coopera cu ei“, argumentează cercetătorul israelian.