Japonia, paralizată de ninsori abundente record | VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ninsori abundente în Japonia FOTO captură video South China Morining Post

Ninsori abundente au lovit duminică şi luni mai multe regiuni de pe coasta Mării Japoniei, provocând ambuteiaje, blocând circulaţia trenurilor şi anulând peste 100 de curse aeriene.

La Tokyo a nins pentru prima dată în acest an, la fel şi la Hiroshima. Agenţia Meteorologică din Japonia a anunţat precipitaţii abundente sub formă de ninsoare până marţi, cu căderi de zăpadă de 90 de centimetri în unele regiuni.

Aproximativ 1.500 de locuinţe au rămas fără electricitate, transmite AFP. Purtătorul de cuvânt al guvernului nipon, Hirozaku Matsuno, a declarat în cursul dimineţii de luni că nu s-au înregistrat răniţi dar că „prudenţa şi vigilenţa sporite" sunt necesare.

„Ninsorile ar trebui să se intensifice până mâine, mai ales în regiunile de coastă de la Marea Japoniei”, a avertizat acesta.

Circulaţia a fost întreruptă pe o importantă axă rutieră din prefectura Shiga, vecină Kyoto, din cauza alunecării unui camion pe şosea după ninsori de 30 de ori mai abundente decât media sezonieră.

Aproape 200 de pasageri şi-au petrecut noaptea de duminică spre luni în mai multe trenuri care au rămas blocate pe o rută feroviară din prefectura Shiga.

Peste 100 de curse interne au fost suspendate duminică în nordul şi vestul ţării, afectând circa 7.500 de pasageri.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile